Interpretul de muzică populară Mihai Ciobanu a împlinit astăzi, 20 februarie, vârsta de 65 de ani. Artist al Poporului, deţinător al Ordinului Republicii, cunoscutul cântăreț a fost felicitat de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
Oficialul și-a exprimat admirația pentru munca asiduă şi aportul considerabil în promovarea culturii naţionale, dorindu-i multă sănătate, fericire, succese şi noi realizări în plan profesional, creativitate şi un izvor nesecat de inspiraţie, bucurii din partea celor apropiaţi.
Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953 în satul Bujor, raionul Hânceşti. În 1978 a absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, iar în 1985 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău.
De-a lungul carierei sale a înregistrat peste 300 de piese, una dintre cele mai cunoscute fiind „Casa părintească nu se vinde”, pe versurile poetului Grigore Vieru. A fost solist al orchestrelor de muzică „Mioriţa”, „Veselia”, „Mugurel” şi „Folclor”, precum şi al orchestrei fraţilor Advahov. Concomitent, colaborează cu orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros, cu orchestra Ansamblului „Joc”, cu orchestra „Mugurel” (dirijor – Ion Dascăl), cu orchestra prezidențială condusă de Nicolae Babin, cu orchestra „Doina armatei” ș.a.
Pentru succese remarcabile în activitate i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit” al Republicii Moldova (1993) și Artist al Poporului (2010). În anul 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”, în 2007 – Ordinul „Gloria Muncii”, iar în 2013 – ,,Ordinul Republicii”. În acest an, de Ziua Națională a Culturii, Mihai Ciobanu a fost distins cu premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului cultural imaterial al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
