Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul Monica Babuc a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Malta în Republica Moldova, E.S. Lino Bianco
11/12/2018 - 17:29

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut astăzi, 11 decembrie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Malta în Republica Moldova, cu sediul la București, E.S. Lino Bianco. Principalul subiect abordat în cadrul discuțiilor a vizat inițierea cooperării bilaterale în domeniile educației, culturii, cercetării, tineretului și sportului.

 

În debutul întâlnirii, ministrul Monica Babuc a menționat că colaborarea dintre Republica Moldova și Republica Malta nu este pe deplin valorificată. În acest sens, oficialul a propus demararea mai multor acțiuni, printre care: stimularea cooperării inter-universitare, în special pe segmentul realizării în comun a proiectelor științifice, și mobilitatea academică; participarea artiștilor și a colectivelor artistice la evenimentele culturale din cele două state; colaborarea în domeniul tineretului, sportului, artelor vizuale, cinematografiei, biblioteconomiei, etc.  De asemenea, Monica Babuc a afirmat că experiența Maltei în procesul de restaurare a monumentelor, dar și în cel al promovării obiectivelor cultural-turistice reprezintă un model pentru Republica Moldova. Astfel, ministrul solicitat expertiza malteză atât în domeniul restaurării și conservării patrimoniului cultural, cât și în procesul de pregătire a dosarelor de patrimoniu pentru înscrierea în Lista UNESCO.

 

La rândul său, E.S. Lino Bianco şi-a manifestat deschiderea în ceea ce privește aprofundarea cooperării în domeniile gestionate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, apreciind tradițiile și valorile țării noastre.

 

La final, părțile și-au exprimat acordul de a continua dialogul. Totodată, Monica Babuc a adresat omologilor săi maltezi invitația de a vizita Republica Moldova, în vederea semnării unor Acorduri de cooperare bilaterală în domeniile educației, culturii, cercetării, tineretului și sportului.

petitii