Ministrul Educației și Cercetării a avut astăzi, 21 septembrie, o întrevedere cu noul director Regional al Asociației Germane pentru educația adulților DVV International Levan Kvatchadze.
Oficialii au discutat despre prioritățile în domeniul învățării pe tot parcursul vieții care derivă din Planul de activitate al Guvernului și din proiectul Strategiei Educația 2030 și despre suportul pe care AO DVV International Moldova îl poate oferi pentru dezvoltarea unui Program pe segmentul educației adulților.
Subiectele abordate au vizat: modernizarea serviciilor de formare profesională continuă a adulților și a celor de validare a competențelor profesionale dobândite în contexte de învățare nonformală și informală, reconceptualizarea formării profesionale continue a adulților din perspectiva bunelor practici externe și dezvoltarea segmentului educației nonformale a adulților.
La fel, oficialii au stabilit viitoarele mecanisme de conlucrare.






