Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul Anatolie Topală a efectuat o vizită la Bălți
21/01/2022 - 18:50

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a întreprins astăzi o vizită de lucru la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB). Obiectivul principal al vizitei îl reprezintă evaluarea stadiului de executare a lucrărilor de construcție în blocul universității în care va fi amplasat Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT). 

 

La ședința, la care au participat reprezentanții administrației Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și ai Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB, a fost menționat faptul că lansarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic va contribui la creșterea competitivității economice regionale prin promovarea dezvoltării cercetării, inovării și transferului tehnologic în Regiunea de Dezvoltare Nord.

 

Discuțiile s-au axat pe mai multe aspecte prioritare, printre care: perspectivele de organizare și administrare a CITT, identificarea oportunităților pe care le va putea oferi acesta mediului academic și celui de afaceri local, necesitatea pregătirii cadrelor didactice de înaltă calificare, precum și creșterea atractivității profesiei de pedagog în rândul tinerilor. 

 

Un alt subiect abordat a fost provocările cu care se confruntă în prezent sistemul educațional din țară, modalitățile prin care Ministerul Educației și Cercetării poate sprijini și asigura desfășurarea procesului de instruire în condiții de maximă siguranță pentru elevi, studenți și cadre didactice.

 

Participanții la întâlnirea cu ministrul Anatolie Topală au apreciat mult susținerea permanentă acordată de Ministerul Educației și Cercetării, remarcând că astfel de întrevederi le oferă ocazia să facă schimb de opinii cu privire la situația actuală și la perspectivele de cooperare.

 

petitii