Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministerul susține dezvoltarea cercetării în domeniul medicinii
03/05/2018 - 16:21

Astăzi, 3 mai, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut o întâlnire cu profesorii universitari și doctorii habilitați în științe medicale Alexandru Mustea, Dumitru Sofroni, Vasile Pitel și Matthias B. Stope.

 

În alocuțiunea sa, ministrul Monica Babuc și-a exprimat recunoștința față de realizările deosebite ale profesorilor în domeniul medicinii și a menționat că una dintre principalele misiuni ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării este modernizarea domeniilor cercetării și inovării, astfel încât acestea să devină mai atractive pentru tinerii specialiști, inclusiv pentru viitorii medici.

 

Oficialul a vorbit despre demararea refomei în aceste domenii, care trebuie să se realizeze prin elaborarea unor politici naționale coerente, printr-o finanțare eficientă și justificată și printr-o evaluare constantă a calității cercetării. În context, ministrul Monica Babuc a solicitat sprijinul redutabililor cercetători, mai cu seamă a profesorul Alexandru Mustea, care actualmente își desfășoară activitatea în Germania, unde, din anul 2008, exercită funcția de vicedirector și medic superior al Clinicii de Ginecologie și Obstetrică a Universității de Medicină din Greifswald, în vederea organizării unor cursuri de instruire, clustere pentru studenți, rezidenți specializați în diverse ramuri ale medicinei, în scopul transferului de cunoștințe profesionale și dezvoltarea abilităților.

 

La rândul său, profesorul Alexandru Mustea a afirmat că educația și atragerea studenților și a rezidenților în cercetare trebuie să reprezinte o prioritate a statului, exprimându-și disponibilitatea să susțină în continuare mobilitatea academică a studenților din Republica Moldova în clinicile de ginecologie și de alt profil din Germania. În acest sens, profesorul a declarat că va opta pentru extinderea schimbului continuu de experiență, menționând importanța unui dialog permanent între rezidenții din Moldova și cei din Germania.

 

Tot astăzi, ministrul Monica Babuc a participat la conferința intitulată ,,Actualități științifice în cancerul organelor reproductive la femei”, care s-a desfășurat la IMSP Institutul Oncologic. În mesajul de salut, oficialul a reiterat că ministerul depune eforturi pentru ca cercetătorii din Republica Moldova să preia cele mai bune practici europene, inclusiv în domeniul medicinii, unde ne putem mândri cu somități precum Alexandru Mustea.

petitii