Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Mesajul ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală de Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova
27/04/2022 - 09:03

Sărbătorim astăzi, 27 aprilie 2022, Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova care a fost arborat pentru prima dată în anul 1990. Tricolorul – simbolul național al țării noastre însumează aspirațiile spre libertate și democrație, simbolizează consolidarea tuturor cetățenilor țării noastre multinaționale, dar și statalitatea acesteia, precum și realizările şi idealurile Republicii Moldova.

 

Celebrarea Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova este, mai mult ca niciodată în contextul istoric al momentului care solicită menținerea păcii, un prilej în plus de reafirmare a sentimentului nostru civic și îndemnul de a rămâne uniți și solidari în cinstirea valorilor noastre comune, interesului național, libertății, egalității și fraternității care au fost proprii dintotdeauna oamenilor acestui pământ.

 

Ministerul Educației și Cercetării conștientizează rolul Drapelului de Stat al Republicii Moldova, alături de Stema națională şi Imnul național, în educarea generațiilor tinere în spiritul patriotic, în transmiterea și păstrarea tezaurului spiritual și valoric al poporului nostru multinațional încifrat în simbolistica statului. Aspectul drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. Este o întruchipare a celor mai frecvente culori ce se regăsesc în simbolistica națională și apar aproape pe toate țesăturile populare. În heraldica modernă, albastrul este simbolul fidelității și perseverenței, culoarea cerului, a infinitului, a visului, a vieții pașnice și libere. Totodată, albastrul e culoarea identitară a civilizației europene, parte a căreia ne dorim să devenim. Galbenul semnifică în heraldică soarele, bogăția, prestigiul. Roșul – mărire, curaj, jertfa predecesorilor, dar și generozitate.

 

Să fim patrioți, să fim mereu mândri de Drapelul de Stat al Republicii Moldova şi de istoria pe care o poartă. Să le mulțumim tuturor acelora care au făcut cinste Republicii Moldova în trecut și care aduc faimă țării noastre în prezent: elevii și studenții olimpici internaționali, sportivii de talie națională, europeană, mondială, profesioniștii, voluntarii care-și fac datoria în diverse misiuni umanitare atât în țară, cât și peste hotare şi toţi cei care prin performanţele lor în diverse domenii au făcut ca drapelul de stat al Republicii Moldova să fie arborat, iar țara recunoscută la nivel internațional.

 

Să ne consolidăm cu toții, sub Tricolor, ca societate cu aspirații pașnice, libere, democratice și constructive.

 

Anatolie Topală

Ministrul Educației și Cercetării

petitii