Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa participă în perioada 17-19 mai la Conferința mondială UNESCO privind Educația pentru Dezvoltare Durabilă, organizată de către UNESCO în parteneriat cu Ministerul Federal al Educației și Cercetării din Germania.
Evenimentul cu genericul „Educație pentru planeta noastră. Acțiuni de sustenabilitate” a fost deschis de alocațiunile directorului-General al UNESCO Audrey Azoulay și a cancelarului german Angela Merkel.
În cadrul Conferinței, a fost prezentat noul cadru al Educației pentru Dezvoltarea Durabilă (EDD) pentru 2030, care a fost adoptat în cadrul celei de-a 40-a sesiune a Conferinței generale a UNESCO și a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
În discursul rostit în cadrul Conferinței, ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a menționat: „Republica Moldova exprimă adeziunea față de angajamentele stabilite în Foaia de Parcurs UNESCO a Educației pentru dezvoltare durabilă, precum și față de obiectivele stabilite în Declarația de la Berlin. Ne angajam plenar să transpunem aceste obiective în practică – în politici educaționale, abordări didactice și metode de predare, astfel încât să creăm sisteme educaționale durabile și reziliente care să susțină deopotrivă toți tinerii să fie participanți responsabili și activi în societăți mai durabile și o planetă mai sănătoasă”.
Țările participante la eveniment susțin unanim că Educația pentru Dezvoltare Durabilă urmează să devină elementul fundamental al sistemelor educaționale și urmează să vizeze: componenta curriculară; valorificarea potențialului noilor tehnologii digitale și „verzi” pentru ca accesul, dezvoltarea și utilizarea acestora să devină responsabile, sigure, echitabile, incluzive; promovarea resurselor educaționale deschise și facilități de e-learning accesibile pentru EDD; investirea în programe de formare a cadrelor didactice; împuternicirea tinerilor ca agenți de schimbare pentru dezvoltare durabilă prin crearea de oportunități de învățare și implicare civică etc.
În cadrul evenimentului a fost lansat Raportul privind educația și mediul, dar și prezentate date privind provocările cu care se confruntă planeta și importanța conjugării eforturilor mondiale, inclusiv prin sistemul educațional, pentru a minimaliza pericolele de mediu la nivel global.












