Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Dezvoltarea și popularizarea fotbalului, pe ordinea de zi a Ministerului Educației și Cercetării și a Federației Moldovenești de Fotbal
14/07/2022 - 11:18

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală și președintele Federației Moldovenești de Fotbal Leonid Oleinicenco au semnat un Memorandum de colaborare, la 13 iulie 2022. Ceremonia de semnare a avut loc la Centrul selecționatelor de la Vadul lui Vodă. Memorandumul are drept scop dezvoltarea și popularizarea fotbalului în Republica Moldova.

 

„Ne dorim să creăm copiilor condiții cât mai bune pentru practicarea sportului, în particular, a fotbalului. Este un parteneriat frumos, între Federația Moldovenească de Fotbal și Ministerul Educației și Cercetării, iar cu sprijinul FIFA și autorităților locale vom asigura dezvoltarea infrastructurii școlare, vom susține pregătirea profesorilor, vom deschide noi clase specializate de fotbal, vom elabora un curriculum care va permite desfășurarea lecțiilor de fotbal, respectând toate rigorile sportive”, a subliniat ministrul Anatolie Topală.

 

Documentul semnat prevede realizarea în comun a acțiunilor privind organizarea, coordonarea și consolidarea cooperării în domeniul fotbalului. Cele două instituții își propun implementarea unui șir de acțiuni comune privind asigurarea unei dezvoltări sustenabile a proiectelor fotbalistice în instituțiile de învățământ: introducerea în învățământul primar a disciplinei opționale ,,Educație fizică și fotbal", precum și a claselor de fotbal în învățământul gimnazial; certificarea cursurilor de antrenori din cadrul FMF și/sau a unor categorii speciale de licență și susținerea angajării în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar, primar și secundar general a antrenorilor licențiați; utilizarea eficientă și îmbunătățirea infrastructurii sportive din instituțiile de învățământ general pentru practicarea fotbalului; formarea și pregătirea cadrelor didactice pentru îmbunătățirea calității orelor de educație fizică; participarea activă a elevilor din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal în cadrul competițiilor organizate sub egida FMF; susținerea claselor specializate de fotbal din cadrul instituțiilor de învățământ secundar general etc.

 

La eveniment au participat și oficialii FIFA, Fatimata Sow, directorul programului „Fotbal pentru școli” și Alexandre Gros, coordonatorul programului „Fotbal pentru școli”.

 

Fatimata Sow a venit cu un mesaj de susținere: „Sunt onorată să fiu prezentă la semnarea acestui memorandum pentru continuarea implementării proiectului „Fotbal în școli”. Este un fundament important pentru viitor, căci procesul educației vine în strânsă legătură cu sportul și dezvoltă aptitudini de viață pentru copii. Vă felicit și vă asigur că vom fi alături pentru a implementa acest proiect. Aveți toată susținerea președintelui FIFA, Gianni Infantino”.

 

Gazda evenimentului Leonid Oleinicenco a mulțumit Ministerului Educației și Cercetării pentru încrederea acordată prin prelungirea colaborării și partenerilor de dezvoltare pentru implicare și sprijin în promovarea culturii fotbalului în Republica Moldova în sistemul de învățământ general.

 

petitii