Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Atelierul de tehnică sanitară al Școlii Profesionale Nr. 7 din Chișinău a fost dotat cu utilaj performant
29/05/2018 - 12:18

Astăzi, 29 mai, secretarul de stat în domeniul educației, Angela Cutasevici, a participat la inaugurarea atelierului de instruire practică la meseria „Lăcătuș-instalator tehnică sanitară” al Școlii Profesionale Nr. 7, dotat cu echipamente performante cu sprijinul financiar al Fundației Liechtenstein Development Service (LED), în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

 

În discursul său, secretarul de stat, Angela Cutasevici, a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru susținerea constantă și chiar consistentă pe care o acordă Republicii Moldova în procesul de modernizare a instituțiilor de învățământ profesional tehnic. „MECC depune eforturi considerabile pentru revigorarea școlilor profesionale, întrucât educația nu înseamnă doar cunoștințe teoretice, dar mai ales obținerea competențelor practice, astfel încât viitorii absolvenți să se poată încadra în câmpul muncii. În acest sens, suntem recunoscători partenerilor din Liechtenstein pentru suportul financiar, care nu este altceva decât o investiție în viitorul copiilor noștri”, a declarat oficialul.

 

Atelierul „Lăcătuș-instalator tehnică sanitară” a fost dotat cu utilaj tehnologic performant și înzestrat cu mobilier corespunzător, care vor permite instruirea calitativă a viitorilor muncitori calificați prin folosirea metodelor și tehnicilor moderne de pregătire și prelucrare a materialelor pentru montare; întreținerea și repararea sistemelor tehnico-sanitare, a utilajelor, instrumentelor și materialelor de lucru; utilizarea tehnologiilor de sudare a ţevilor de plastic; studierea sistemelor şi instalaţiilor tehnico-sanitare şi principiile lor de funcţionare; aplicarea regulilor de întreţinere și reparare a defecţiunilor sistemelor interioare de canalizare.

 

La Școala Profesională Nr. 7 din mun. Chișinău își fac studiile 590 de elevi. Astfel, tinerii vor beneficia de condiții optime pentru pregătirea lor, iar competențele obținute vor corespunde cerinţelor de calitate ale pieții muncii la montarea sistemelor tehnico-sanitare.

 

Suma totală a proiectului de modernizare a atelierului Școlii Profesionale Nr. 7 din Chișinău a constituit 200.000 lei, bani oferiți de către LED, în contextul implementării Strategiei de dezvoltare a Învățământului Profesional Tehnic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 97 din 01.02.2013.

petitii