A A A

MEDIA

Trei ani într-o școală modernă: Ce schimbări importante resimt elevii și pedagogii din Costești

Wed, 30/06/2021 - 11:30 -- prim

De aproape trei ani, orașul Costești din raionul Rîșcani se laudă nu doar cu peisaje pitorești, dar și cu o școală modernă. Liceul Teoretic ,,Silvian Lucaci” a fost reabilitat și dotat conform standardelor europene în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM). Entuziasmul elevilor și cadrelor didactice că învață într-o școală - model nu s-a pierdut nici acum, iar schimbările se resimt nu doar la nivel de infrastructură, dar și sub aspectul calității procesului educațional și al rezultatelor la învățătură. 

 

Potrivit administrației, renovarea a pornit motorul schimbărilor spre bine în liceu.

Lilia Iachimciuc, director: „Avem foarte mulți elevi care vin din localitățile din apropiere, pentru că părinții au observat schimbarea spre bine a infrastructurii liceului, schimbarea condițiilor de studii și, bineînțeles, în primul rând, îmbunătățirea calității studiilor. Calitatea procesului educațional o observăm în media anuală a elevilor, în rezultatele la olimpiadele raionale. Avem locuri premiante, inclusiv locul I, observăm o reușită mai bună la disciplinele: biologie, fizică și chimie, datorită dotării laboratoarelor; observăm rezultate mai bune la limbile străine, datorită dotării cabinetului lingofonic; se observă un interes sporit pentru cercurile sportive, datorită renovării și dotării sălii sportive. De asemenea, accentuez că se observă o atitudine diferită a cadrelor didactice, deoarece fiecare cadru didactic dispune de propriul notebook și are la dispoziție tot echipamentul necesar pentru organizarea orelor.”

 

În cadrul proiectului implementat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării școala a fost renovată complet și dotată cu mobilier și echipamente performante. Modernizările au avut loc atât în sălile de clase, cât și în bucătăria școlară sau în sala de sport. Totodată, clădirea a fost adaptată și pentru copiii cu nevoi speciale, fiind instalate rampe de acces și un ascensor. 

Cadrele didactice își amintesc despovărate cum era școala înainte de renovare, iar unii au remarcat un interes sporit pentru materia pe care o predau, datorită dotărilor.

 

Daniela Bildin, profesoară de biologie: „Noi profesorii, elevii, părinții și întreaga comunitate din Costești suntem foarte norocoși că am beneficiat de această renovare, s-au creat condiții foarte și foarte bune pentru desfășurarea procesului educațional. Pot menționa despre investițiile care au fost direcționate în scopul dotării laboratoarelor, inclusiv laboratorul de biologie, unde îmi desfășor activitatea. Acest lucru a motivat elevii să studieze această disciplină, au crescut rezultatele școlare, locurile premiante la olimpiadă și a crescut numărul elevilor care doresc să susțină examenul de BAC la disciplina biologie. ”

Maria Sotnic, învățătoare: „Când învățam în această școală, în sălile de clasă era frig, erau insuficient iluminate, blocul sanitar era afară, când am revenit aici să lucrez, am găsit școala cu totul schimbată. În prezent, condițiile sunt foarte bune, avem căldură, mai multă lumină, foarte multe materiale didactice, blocul sanitar este în clădire, copiii se pot spăla pe mâini chiar în clasă, astfel se respectă condițiile sanitaro-igienice. Totodată, eu ca și pedagog, având tot echipamentul necesar pentru organizarea orelor, nu doar manualul, pot oferi lecții de calitate.”

 

Și elevii confirmă că e mult mai antrenant să participe acum la ore, pentru că activitățile cu ajutorul echipamentelor moderne le stimulează interesul.

 

Daria Belîi, elevă: „Cred că renovarea a avut un aport considerabil asupra elevilor, fiindcă ne-a oferit foarte multe oportunități. După renovare, elevii sunt mult mai motivați să învețe, la fel ca și profesorii care sunt cu mult mai motivați să predea materia, deoarece avem multe materiale didactice pentru desfășurarea orelor mult mai ușor și interesant.”

Diana Ciumac, elevă: „Urmare a renovării, au fost create mai multe condiții de învățare. De exemplu, cabinetul nostru de limbă franceză a fost dotat cu echipament special care ne ajută să înregistrăm și să audiem textele pentru a ne dezvolta capacitățile lingvistice.”

 

Părinții, la fel, apreciază confortul care li s-a creat copiilor și accentuează importanța asigurării unor condiții elementare pentru studii.

 

Svetlana Panasicov, părinte: „Suntem niște părinți foarte norocoși, deoarece copiii noștri învață într-o astfel de școală. A fost renovată total, acum copii au vestiare, dulăpioare personale, unde își pot schimba hainele, în clase sunt lavoare, unde se pot spăla pe mâini.”

 

Liceul Teoretic „Silvian Lucaci” este o școală de circumscripție. În prezent, aici își fac studiile 365 de elevi din localitate și din afara ei. Aceasta este una dintre primele șase școli de circumscripție renovate în cadrul PRIM, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.

 

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.