Ministerul Educației

Government of Moldova
A A A

Autentificare şi recunoaşterea actelor de studii

Programul de lucru cu publicul:

Informaţii prin telefon:  luni, miercuri, vineri, între orele 14:00-15:00 
Tel/Fax.: (+373 22) 27 75 69

E-mail: recognition@edu.md 

Adresa: 

      Ministerul Educaţiei 
      Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor 
      Piaţa Marii Adunări Naţionale nr. 1 
      MD-2033 Chişinău 
      Republica Moldova

Autentificarea actelor de studii

Autentificarea actelor de studii, eliberate de către instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova


PROGRAMUL DE AUDIENŢE:

  • marţi şi joi, 10:00-12:00 – depunerea dosarelor;

  • marţi şi joi, 14:00-16.00 – ridicarea dosarelor.

 

Cetăţenii Republicii Moldova, care pleacă peste hotare în scopuri academice sau profesionale urmează să confirme autenticitatea actelor de studii la Ministerul Educaţiei. 
Ministerul Educaţiei eliberează declaraţii de valoare academică şi profesională a actelor de studii şi a calificărilor, furnizează informaţii despre sistemul de învăţămînt şi sistemul de notare. 

Prin confirmarea autenticităţii se înţelege procedura prin care autorităţile competente ale unui stat (în cazul respectiv Ministerul Educaţiei) confirmă veridicitatea actului de studiu sau a altui act/document, eliberat în sistemul educaţional naţional şi a înscrierilor de pe acest act. 

Confirmarea autenticităţii şi apostilarea actelor de studii se face în scopul prevenirii utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice. 

Înainte de a demara procedura de confirmare a autenticităţii şi traducere a actelor de studii, este necesar de verificat la ambasada sau consulatul ţarii de destinaţie condiţiile în care se poate obţine recunoaşterea diplomelor. Nu este obligatoriu ca toate actele să necesite confirmarea autenticităţii şi nu toate statele acceptă traducerile realizate în Republica Moldova. 

APOSTILA este ştampila aplicată de autorităţile competente ale unui stat semnatar al Convenţiei de la Haga pe actele oficiale întocmite în ţara respectivă şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al acestei Convenţii. În Republica Moldova apostila este aplicată de Ministerul Justiţiei.

Actele necesare pentru CONFIRMAREA AUTENTICITĂŢII actelor de studii

– pentru elevii gimnaziilor, şcolilor medii de cultură genarală, liceelor (care nu au primit documentul de absolvire a instituţiei de învăţămînt):
  1. DOSARUL PERSONAL cu fotografia elevului(ei) şi ştampila aplicată parţial pe fotografie (în original);
  2. CONFIRMARE de la şcoală (liceu) cu numărul de ieşire, cu ştampilă şi semnătura directorului;
  3. COPIILE tuturor actelor depuse;
  4. La depunerea actelor este nevoie de prezentat buletinul de identitate (în original şi copie xerox );
  5. PROCURĂ (în original şi copie xerox), după caz;
  6. CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei (se vor menţiona adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
  7. MAPĂ transparentă, în formă de plic.

 

 pentru absolvenţii învăţămîntului gimnazial (9 clase), învăţămîntului mediu de cultură generală (11 clase), învăţămîntului liceal (12 clase):
  1. CERTIFICATUL de STUDII GIMNAZIALE, ATESTATUL de STUDII MEDII de CULTURĂ GENERALĂ sau DIPLOMA de BACALAUREAT cu Tabelul de note generale (în original);
  2. CONFIRMARE (cu SERIA şi NUMĂRUL actului de studii) cu numărul de ieşire, ştampilă şi semnătura directorului;
  3. COPIILE tuturor actelor depuse;
  4. La depunerea actelor este nevoie de prezentat buletinul de identitate (în original şi copie xerox );
  5. PROCURĂ (în original şi copie xerox), după caz;
  6. CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei (se vor menţiona adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
  7. MAPĂ transparentă, în formă de plic.

 

 

– pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate, superior şi postuniversitar:
  1. DIPLOMA (în original);
  2. CONFIRMARE (cu SERIA şi NUMĂRUL diplomei) cu numărul de ieşire, ştampilă şi semnătura persoanei responsabile;
  3. SUPLIMENT la DIPLOMĂ (anexă la diplomă);
  4. PROGRAMA ANALITICĂ (este suficient copiile xerox paginile: I-a, a II-a şi ultima);
  5. COPIILE tuturor actelor depuse;
  6. La depunerea actelor este nevoie de prezentat buletinul de identitate (în original şi copie xerox);
  7. Copie după certificatul de căsătorie sau divorţ (cînd a avut loc o schimbare a numelui);
  8. PROCURĂ (în original şi copie xerox), după caz;
  9. CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei (se vor menţiona adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
  10. MAPĂ transparentă, în formă de plic.
 

NU SE ACCEPTĂ ACTE DE STUDII LAMINATE 

Durata procedurii de confirmare a autenticităţii:

  • 30 zile lucrătoare, de la data depunerii dosarului complet la Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor în cadrul Ministerului Educaţiei;
  • 5 zile lucrătoare în cazuri de urgenţă motivată şi probată prin documente justificative.
În cazul în care termenul de soluţionare a fost depăşit, solicitantul va fi anunţat în scris, prin poşta electronică sau prin telefon în legătură cu motivele acestei întîrzieri. 

SERVICIILE PRESTATE DE CĂTRE MINISTERUL EDUCAŢIEI SUNT GRATUITE

Solicitarea de confirmare a autenticităţii actului de studii poate fi înaintată atît de titular cît şi de o persoana fizică împuternicită prin procură specială (eliberată de un oficiu consular al Rebublicii Moldova în străinătate) sau procură notarială din Republica Moldova + copia buletinului de identitate a titularului actelor de studii + copia buletinului de identitate a persoanei fizice împuternicite. 
Pentru cetăţenii străini confirmarea autenticităţii se face personal sau prin intermediul instituţiilor de învăţămînt emitente ale actelor de studii. 
Anterior depunerii actelor pentru solicitarea confirmării autenticităţii se va verifica de către titular ca toate actele de studii prezentate să fie ştampilate si semnate atît de către rectorul universităţii emitente cît şi de către titular. 
Informaţii suplimentare la numerele de telefon: (+373 22) 27 75 69

Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii

Prin recunoaştere se înţelege acceptarea de către autoritatea competentă a unui stat a unui act de studii ca autentic (eliberat de o instituţie de învăţămînt acreditată în ţara de provenienţă) precum şi acceptarea valorii/conţinutului actului de studii în scopul de a permite accesul la următorul nivel de studii (recunoaştere academincă) şi la ocuparea unui loc de muncă (recunoaştere profesională). Evaluarea ei se face în funcţie de:

  • tipul de program de studii;
  • numărul de credite transferabile;
  • conţinut;
  • formare;
  • domeniu;
  • specializare;
  • calificare profesională (Suplimentul la Diplomă), prin comparaţie cu sistemul eucaţional naţional, în vederea stabilirii nivelului pe care acestea le conferă în învăţămîntul naţional.

Prin echivalare se înţelege evaluarea curriculum-ului parcurs de deţinătorul actului de studii pînă la eliberarea respectivului act de studii şi compatibilitatea acestuia cu sistemul de învăţămînt naţional prin prizma finalităţilor de studii şi competenţelor obţinute. 

Recunoaşterea şi echivalarea sunt urmate de eliberarea unui Certificat de recunoaştere şi echivalare, act eliberat de către autoritatea competentă a unei ţări (Ministerul Educaţiei şi Tiniretului al Republicii Moldova), prin care se oficializează decizia privind recunoaşterea şi echivalarea unui act de studii sau a unei calificări, obţinute în străinătate, fapt ce conferă aceleaşi drepturi posesorului, ca şi celor care au urmat studiile, la nivelul respective, în instituţiile de învăţămînt din statul, care realizează procedura de recunoaştere (Republica Moldova). 

 

Actele necesare în vederea recunoaşterii şi echivalării studiilor efectuate în străinătate

 

ÎNVĂŢĂMÎNTUL PREUNIVERSITAR:

  1. CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei, prin care se solicită recunoaşterea şi echivalarea actului de studii (se va menţiona ţara în care au fost efectuate studiile, adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
  2. Accept din parte directorului gimnaziului, şcolii sau liceului la care se solicită înscrierea;
  3. Situaţia şcolară anterioară plecării în străinătate;
  4. Actul de studii, obţinut în Republica Moldova, în baza căruia a fost posibilă continuarea studiilor în străinătate – copie xerox a originalului, legalizată (după caz);
  5. Actul de studii, obţinut în străinătate – copie xerox a originalului (legalizată dacă este în limba română), traducere legalizată în original, cu excepţia actelor de studii eliberate în limba engleză;
  6. Documentul şcolar/foaie matricolă pentru perioadele de studii, pe ani şcolari şi clase promovate, care nu au fost finalizate printr-o diplomă, din care să rezulte disciplinele studiate şi calificativele obţinute (copie xerox şi traducere legalizată cu excepţia celor eliberate în limba engleză);
  7. Procură notarială (după caz);
  8. Copie xerox a paşaportului (paginile care cuprind datele de identificare).

 

ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR:

  1. CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei, prin care se solicită recunoaşterea şi echivalarea actului de studii (se vor menţiona ţara în care au fost efectuate studiile, adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
  2. Actul de studii – copie xerox a originalului (legalizată dacă este în limba română), traducere legalizată în original, cu excepţia actelor de studii eliberate în limba engleză;
  3. Suplimentul la Diplomă/foaie matricolă şi/sau alte documente adiţionale (copie xerox legalizată);
  4. Actul de studii, obţinut în Republica Moldova, în baza căruia a fost posibilă continuarea studiilor în străinătate – copie xerox a originalului, legalizată (după caz);
  5. Procură notarială (după caz);
  6. Copie xerox a paşaportului (paginile care cuprind datele de identificare).

Serviciul de Informare şi Recunoaştere în cadrul Ministerului Educaţiei poate cere solicitantului orice alte documente relevante pentru evaluarea studiilor.

 

 

Depunerea actelor Dosarul plic se depune în lădiţa poştală a Ministerului Educaţiei sau se remite prin poştă la adresa: 

Ministerul Educaţiei 
Direcţia Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană 
Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor 
Piaţa Marii Adunări Naţionale nr. 1 
MD-2033 Chişinău 
Republica Moldova 

Durata procedurii de recunoaştere va fi :

  • 30 zile lucrătoare, de la data depunerii dosarului complet la Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor în cadrul Ministerului Educaţiei;
  • maximum 10 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet, în cazul în care nu sunt necesare măsuri compensatorii;
  • 5 zile lucrătoare în cazuri de urgenţă motivată şi probată prin documente justificative.


În cazul în care termenul de soluţionare a fost depăşit, solicitantul va fi anunţat în scris, prin poşta electronică sau prin telefon în legătură cu motivele acestei întîrzieri.

REGULAMENT privind recunoaşterea, echivalarea şi autentificarea actelor de studii şi a calificărilor

I.      

Dispoziţii generale

II.   

Glosar

III.

Proceduri de recunoaştere şi echivalare

IV.

Proceduri de autentificare

V.   

Atribuţiile Serviciului Informare şi Recunoaşterea Calificărilor

VI.

Dispoziţii finale

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte procedura de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii şi a calificărilor precum şi procedura de autentificare a actelor de studii şi a altor  documente complementare (suplimente la diplome, programe/planuri de studii, certificate de instruire continuă, situaţii academice/şcolare, tabele de note şi alte acte).

2. Procedura de recunoaştere, echivalare şi autentificare a actelor de studii şi a calificărilor, precum şi a altor documente complementare menţionate în punctul 1 se va realiza în baza:

a)     

prevederilor legislaţiei naţionale;

b)     

Convenţiei cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţămîntul superior în statele din regiunea Europei, adoptată la Lisabona, la 11 aprilie 1997;

c)     

Convenţiei de la Hague, adoptată la 5 octombrie 1961;

d)    

Cartei comune ENIC/NARIC de activităţi şi servicii din 9 iunie 2004;

e)     

recomandărilor CoE, CE şi UNESCO-CEPES în materie de recunoaştere;

f)      

acordurilor bilaterale şi multilaterale privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii, semnate de Republica Moldova cu alte state;

g)     

prevederilor prezentului Regulament.

 

II. GLOSAR

3. În contextul prezentului Regulament termenii menţionaţi vor avea următorul înţeles:

a)       

acces – dreptul candidaţilor, care îndeplinesc condiţiile stabilite de autorităţile competente, de a se înscrie la un anumit nivel de studii;

b)       

act de studiu– orice diplomă/atestat sau alt tip de certificat, eliberat de o autoritate competentă a unui stat, care atestă încheierea cu succes a unui program de învăţămînt la un nivel de studii, şi care dă posesorului dreptul de a se înscrie la nivelul următor de studii; 

c)        

autentificare –procedura prin care autorităţile competente ale unui stat confirmă veridicitatea actului de studii sau a altor acte/documente, eliberate în sistemul educaţional naţional;

d)       

certificat  de recunoaştere  şi echivalare –act, eliberat de către autoritatea competentă a unei ţări, prin care se oficializează decizia privind recunoaşterea şi echivalarea unui act de studii sau a unei calificări, obţinute în străinătate, fapt ce conferă aceleaşi drepturi posesorului, ca şi celor care au urmat studiile, la nivelul respectiv, în instituţiile de învăţămînt din statul care realizează procedura de recunoaştere;

e)        

declaraţie de valoare– certificat, eliberat de către autoritatea competentă a unui stat asupra unui act de studii/calificare, conţinînd informaţie despre autenticitatea actului, valoarea academică şi profesională precum şi sistemul de notare;

f)         

echivalare– evaluarea curriculum-ului parcurs de deţinătorul actului de studii şi compatibilitatea acestuia cu sistemul de învăţămînt naţional prin prisma finalităţilor de studii şi competenţelor obţinute;

g)       

informare– activitate de diseminare a informaţiilor privind sistemul de învăţămînt naţional, structura acestuia, instituţiile de învăţămînt din sistem, durata studiilor, conţinutul formării, sistemul de credite transferabile, domeniile şi specializările, tipul şi forma actelor de studii, condiţiile ce urmează a fi realizate pentru obţinerea actelor de studii şi calificărilor;

h)       

instituţie de învăţămînt –unitate academică, recunoscută de autoritatea competentă a unui stat ca aparţinînd sistemului său de învăţămînt şi care asigură instruirea la diferite nivele de studii;

i)         

perioadă de studii orice componentă a unui program de învăţămînt, confirmat prin acte, care deşi nu prezintă un program de studii complet, oferă posibilitatea dobîndirii unor cunoştinţe şi a unei calificări;

j)         

program de învăţămînt – un ciclu de studii, recunoscut de autoritatea competentă a unui stat  ca făcînd parte din sistemul de învăţămînt naţional, la terminarea căruia absolventului i se acordă un act de studii şi/sau o calificare;

k)       

recunoaştere – acceptarea, de către autoritatea competentă a unui stat a unui act de studii ca autentic (eliberat de o instituţie de învăţămînt acreditată în ţara de provenienţă) precum şi acceptarea valorii/conţinutului actului de studii în scopul de a permite accesul la următorul nivel de studii (recunoaştere academică) şi la ocuparea unui loc de muncă (recunoaştere profesională);

l)         

Reţelele ENIC (European Network of Information Centers), înfiinţată de către Consiliul Europei şi UNESCO şi NARIC (Network of Academic Recognition Information Centres),înfiinţată de Comisia Europeană– instituţii europene, care acordă  suport în activitatea de recunoaştere prin furnizarea informaţiilor despre actele de studii, sistemele de învăţămînt şi legislaţia în domeniu;

m)     

Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilorautoritate competentă să examineze şi să ia decizii  privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi a calificărilor obţinute în străinătate precum şi confirmarea autenticităţii actelor de studii, obţinute în Republica Moldova.   

 

III. PROCEDURI DE RECUNOAŞTERE ŞI ECHIVALARE

4. Realizarea procedurii de recunoaştere şi echivalare  a actelor de studii  şi a calificărilor se realizează la solicitarea:

­   

persoanelor fizice;

­   

instituţiilor de învăţămînt;

­   

angajatorilor;

­   

organizaţiilor internaţionale, investite cu funcţii de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii.

 

Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii din învăţămîntul  preuniversitar

5. Actele de studii din învăţămîntul preuniversitar,  eliberate în ţările semnatare ale Convenţiei Lisabona, sînt recunoscute în Republica Moldova, în mod automat, în condiţiile cînd acestea întrunesc cerinţele generale pentru accesul la învăţămînt superior în ţările în care au fost eliberate.  

6. Recunoaşterea actelor de studii din învăţămîntul preuniversitar, eliberate în ţările cu care Republica Moldova are semnate acorduri bilaterale sau multilaterale privind recunoaşterea  actelor de studii, se va realiza în temeiul prevederilor tratatelor respective.

7. În condiţiile cînd există diferenţe substanţiale în durate de studii şi programe de instruire, evidenţiindu-se în special finalităţile de studii şi competenţele, actele de studii din învăţămîntul preuniversitar, eliberate în străinătate, sînt recunoscute prin aplicarea unor măsuri compensatorii.  

8. Prin aplicarea măsurilor compensatorii se subînţelege: teste de cunoştinţe, examene de diferenţă, realizarea unor perioade suplimentare de studii (un an academic).  

9. În cazul cînd, actele de studii din învăţămîntul preuniversitar, obţinute în străinătate, permit accesul la anumite tipuri de instituţii sau programe de învăţămînt superior în ţara în care au fost eliberate, deţinătorii acestor acte de studii vor avea acces la programe şi instituţii de învăţămînt similare în Republica Moldova.

10. În cazul cînd, accesul la anumite programe de învăţămînt superior în Republica Moldova este condiţionat de îndeplinirea unor cerinţe speciale, pe lîngă cele de ordin general, cerinţe similare se înaintează şi deţinătorilor actelor de studii obţinute în străinătate.

11. În scopuri academice se evaluează şi se recunosc perioade de studii, realizate în străinătate în învăţămîntul preuniversitar, atestate prin documente corespunzătoare.

12. Pentru perioade de studiu din învăţămîntul preuniversitar, recunoaşterea se realizează la nivelul anului de studiu corespunzător: anului absolvit sau în curs de absolvire în străinătate.

13. În cazul cînd există diferenţe substanţiale în programe de studii, instituţia de învăţămînt primitoare este în drept să solicite susţinerea diferenţelor de program sau repetarea anului de studii.

Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi a calificărilor din învăţămîntul superior:

14. Procedura de recunoaştere a actelor de studii şi a calificărilor,obţinute în instituţiile de învăţămînt superior, se va baza pe un grad sporit de încredere/fiabilitate în calitatea studiilor realizate în instituţiile universitare europene.În scopul realizării procedurii  de recunoaştere/echivalare a actelor de studii şi a calificărilor din învăţămîntul superior, se constată  dacă studiile efectuate de solicitant sunt compatibile cu programele de studii sau calificările academice/profesionale din Republica Moldova în ceea ce priveşte:

a)     

statutul instituţiei de învăţămînt superior emitente;

b)     

nivelul diplomei;

c)     

numărul de ani de studii/numărul de credite acumulate;

d)    

domeniul general de formare profesională;

e)     

specialitatea/specializarea;

f)      

curriculumul/volumul de muncă individual/numărul de credite ECTS/Suplimentul la diplomă;

g)     

calificarea profesională.

15. Actele de studii din învăţămîntul superior, eliberate în ţările semnatare ale Convenţiei Lisabona, se recunosc automat, în condiţiile cînd nu există diferenţe considerabile privind durata şi programul studiilor, finalităţile de studii şi competenţele comparativ cu programele de studii similare din Republica Moldova.

16. Recunoaşterea actelor de studii din învăţămîntul superior, eliberate în ţările cu care Republica Moldova are semnate acorduri bilaterale sau multilaterale privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii, se va realiza în temeiul prevederilor tratatelor respective, luîndu-se în consideraţie domeniul şi specializarea existentă în Nomenclatorul domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I şi ciclul II, precum şi numărul de credite corespunzător sau, după caz, un număr de ani de studii prevăzut în planul de învăţămînt, cel puţin egal cu cel din Republica Moldova.

17. În cazul unor diferenţe substanţiale referitoare la durata studiilor şi conţinuturile instruirii pentru un domeniu respectiv, se propun  măsuri compensatorii: stagii de adaptare/perioade de studiu, probe de aptitudini/examene de diferenţă sau repetarea anului de studii.

18. În scopuri academice sînt recunoscute perioade de studii, confirmate prin documente corespunzătoare, realizate în străinătate de către studenţi la ciclurile I şi II.

Pentru perioadele de studii din învăţămîntul superior, recunoaşterea se face la nivelul anului de studii corespunzător, ţinîndu-se cont de numărul de credite ECTS acumulate: anului absolvit sau în curs de absolvire în străinătate.

19. Recunoaşterea perioadelor de studii, efectuate în instituţii de învăţămînt  din străinătate, în temeiul unor programe de colaborare interuniversitară sau programe de mobilitate academică, se realizează de către instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova în temeiul unui Regulament aprobat în acest sens.

 

Recunoaşterea calificărilor

 

20. Recunoaşterea calificărilor, în scopul încadrării în cîmpul muncii pentru profesiile  nereglementate, se realizează de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului, în conformitate cu legislaţia naţională şi cea internaţională în domeniu.

 

21. În scopul recunoaşterii calificărilor pentru profesiile  nereglementate,  în caz de necesitate, sînt consultate Comisiile Specializate pe domenii de formare profesională, create în acest scop.

 

22. Comisiile Specializate pe domenii de formare profesională au statut de organ consultativ în luarea deciziilor privind recunoaşterea şi echivalarea calificărilor profesionale. Componenţa nominală a Comisiilor Specializate este aprobată prin ordinul ministrului. 

 

23. Calificările profesionale, care permit accesul la profesiile reglementate de medic, farmacist, medic dentist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar, arhitect şi specialităţile din domeniul artei şi milităriei precum şi cele ce ţin de securitatea statului se recunosc de către autorităţile sau organizaţiile profesionale competente din Republica Moldova, conform legislaţiei în vigoare.

 

Actele necesare în vederea realizării procedurii de  recunoaştere şi echivalare:

 

24. Învăţămînt preuniversitar:

a)     

cerere tipizată;

b)     

actul de studii în original, legalizat conform legislaţiei în vigoare a ţării emitente;

c)     

anexe la actul de studii: certificat despre reuşită (situaţie şcolară), original şi în copie xerox, legalizate  conform legislaţiei în vigoare a ţării emitente;

d)    

traducere,  legalizată la notar a actelor din p. b) şi c), în limba moldovenească sau o limbă de circulaţie internaţională (engleza/franceza);

e)     

actul de studii privind studiile efectuate anterior plecării în străinătate, în copie legalizată;

f)      

procură notarială, dacă este cazul;

g)     

documente personale de identitate, în copie xerox şi traducere legalizată, dacă este cazul.

25. Învăţămînt superior:

a)     

cerere tipizată;

b)     

actul de studii în original, legalizat conform legislaţiei în vigoare a ţării emitente;

c)     

suplimentul la diplomă/foaie matricolă /programa analitică şi alte documente adiţionale, original şi în copie xerox, legalizate conform legislaţiei în vigoare a ţării emitente;

d)    

traducere, legalizată la notar a actelor din p. b) şi c), în limba moldovenească sau o limbă de circulaţie internaţională (engleza/franceza);

e)     

procură notarială, dacă este cazul;

f)      

documente personale de identitate, în copie xerox şi traducere legalizată,

26.  SIR este în drept să  solicite orice alte documente şi informaţii  relevante pentru evaluarea actelor de studii.

27. Limbile de circulaţie internaţională pentru care nu se solicită traducere legalizată sînt: engleză şi franceză.  

28. Responsabilitatea pentru furnizarea de informaţii adecvate revine în primul rînd solicitantului.

29. În cazul cînd solicitantul este în imposibilitatea de a prezenta informaţiile, necesare pentru realizarea procedurii de recunoaştere şi echivalare, acestea sînt solicitate de către Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor de la autorităţile competente ale statului, în care  a fost emis actul de studii.

30. Durata procedurii de recunoaştere şi echivalare:

a)     

maximum 30 zile de la data depunerii dosarului complet;

b)     

maximum 10 zile în cazul recunoaşterii automate;

c)     

maximum 5 zile în cazuri de urgenţă, motivate prin documente justificative.

31. În cazul cînd termenul de soluţionare a fost depăşit, solicitantul va fi anunţat în scris, sau prin poşta electronică, în legătură cu motivele acestei întîrzieri .

Decizia despre recunoaştere/nerecunoaştere

32. Decizia privind recunoaşterea şi echivalarea actului de studii este oficializată prin eliberarea, de către autoritatea competentă,  a  Certificatului de recunoaştere şi echivalare.  

33. Recunoaşterea unui act de studii şi/sau calificării va determina:

a)     

accesul la nivelul următor de studii;

b)     

accesul pe piaţa muncii, în conformitate cu legislaţia şi reglementările naţionale în domeniul respectiv.

34. Actele de studii şi calificările nu se recunosc în următoarele condiţii:

a)     

Actul de studii prezentat a fost eliberat de o instituţie de învăţămînt nerecunoscută în statul de origine;

b)     

Conţinuturile instruirii nu îndeplinesc condiţiile privind exercitarea pe teritoriul Republicii Moldova a profesiei respective;

c)     

Actul de studii, în urma verificărilor, se dovedeşte a fi fals.

35. În cazul nerecunoaşterii actului de studii conform prevederilor lit. a) şi b) ale p. 34, solicitantul este informat în scris referitor la motivele deciziei respective.

36. În cazul actelor de studii false, informaţia se transmite către autorităţile de resort din statul de provenienţă a solicitantului.

IV. PROCEDURI DE AUTENTIFICARE A ACTELOR DE STUDII

37. Procedura de autentificare a actelor de studii, eliberate în Republica Moldova, se realizează în temeiul actelor legislative şi normative în vigoare.

 38. Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor confirmă autenticitatea următoarelor acte de studii şi documente complementare: diplome de studii, atestate, certificate, tabele de note, programe analitice, suplimente la diplome, situaţii academice pe ani de studii şi certificate, care atestă realizarea unor cursuri de formare continuă/perfecţionare, desfăşurarea cărora este autorizată de către autorităţile competente ale statului.

39. Informaţia privind autenticitatea actelor de studii este oferită de către instituţiile de învăţămînt din ţară sau se accesează în Baza de date privind actele de studii din sistemul de învăţămînt naţional (Arhiva electronică a documentelor de strictă evidenţă).

40.Pentru realizarea  procedurii de autentificare solicitanţii prezintă:

a)     

cerere tipizată;

b)     

actul de studii, care urmează a fi supus autentificării,  original şi în copie xerox;

c)     

anexe la actul de studii: situaţie academică, foaie matricolă, supliment la diplomă, programă analitică, certificat academic – original şi în copie xerox;

d)    

procură notarială, dacă este cazul;

e)     

document de identitate, în copie xerox.

 

41. Solicitările privind confirmarea autenticităţii actelor de studii şi a altor acte complementare se adresează prin cerere scrisă sau în format electronic. Pentru o zi de primire a actelor vor fi  acceptate nu mai  mult de 10 cereri  în format electronic.

42. Durata procedurii de confirmare a autenticităţii actelor de studii:

a)     

30 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet;

b)     

5 zile lucrătoare  în cazuri de urgenţă, motivate prin documente justificative.

 

43. În cazul actelor de studii recunoscute drept autentice, se eliberează  Declaraţia de valoare, prin care se confirmă autenticitatea actului de studii şi se oferă informaţii referitor la valoarea academică şi profesională a acestuia precum şi sistemul de notare din Republica Moldova.

44.  În cazul actelor de studii false, dosarele candidaţilor sînt prezentate  organelor abilitate pentru decizii conform competenţelor.

V. ATRIBUŢIILE SERVICIULUI INFORMARE ŞI RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR

45. Informare:

a)     

colaborează cu Centrele naţionale de recunoaştere ENIC/NARIC, UNESCO-CEPES;

b)     

sistematizează, procesează şi înregistrează informaţiile, transmise prin reţelele de recunoaştere ENIC/NARIC cu privire la sistemele educaţionale ale statelor lumii;

c)     

 

d)    

creează şi menţine baza de date privind sistemul educaţional naţional;

e)     

furnizează prin reţelele de recunoaştere ENIC/NARIC, informaţii privind sistemul de învăţămînt din Republica Moldova, structura acestuia, instituţiile de învăţămînt din sistem, durata studiilor, conţinutul formării, sistemul de credite transferabile, domeniile şi specializările, tipul şi forma actelor de studii, condiţiile cerute pentru obţinerea actelor de studii;

 

a)     

furnizează, la solicitarea autorităţilor, instituţiilor de învăţămînt din Republica Moldova sau a persoanelor juridice sau fizice, din Republica Moldova şi de peste hotare informaţii privind sistemele de învăţămînt din străinătate;

46. Recunoaştere şi echivalare:

a)     

elaborează/perfecţionează/implementează  procedurile de  recunoaştere şi echivalare a actelor de studii şi altor documente complementare;

b)     

realizează procedurile de recunoaştere, în scopuri academice a perioadelor/actelor de studii, la diferite niveluri de învăţămînt, obţinute peste hotarele ţării;

c)     

înaintează decizii privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi a calificărilor profesionale;

47. Autentificare:

a)     

confirmă autenticitatea actelor de studii şi a altor documente complimentare, eliberate în Republica Moldova;

b)     

eliberează Declaraţii de valoare asupra actelor de studii,

c)     

autentifică Certificate de formare continuă/perfecţionare, situaţii academice, suplimente la diplomă şi programe analitice, tabele de note, eliberate de instituţii de învăţămînt din Republica Moldova.

VI. DISPOZIŢII FINALE

48. Înrealizareaprocedurilor de recunoaştere, echivalare şi autentificare nu se acceptă discriminare între candidaţi pe principii de: gen, rasă, cultură, confesiune religioasă, opinii politice sau de alt gen, origine naţională, etnică ori socială sau alte cauze ce nu au tangenţă cu valoarea actului de studii, care urmează a fi recunoscut sau autentificat.

 

49. Urmare procedurii de recunoaştere cetăţenii, care au studiat în străinătate şi cei care au studiat în Republica Moldova la acelaşi nivel de studii şi programe au aceleaşi drepturi academice şi profesionale.

 

50.Contestaţiile privind recunoaşterea/echivalarea/autentificarea actelor de studii se depun la cancelaria Ministerului, în termen de 30 de zile de la data eliberării Certificatului de recunoaştere/echivalare/autentificare. Contestaţiile se examinează în termenii prevăzuţi de legislaţia în vigoare. 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda