Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii Prin recunoaştere se înţelege acceptarea de către autoritatea competentă a unui stat a unui act de studii ca autentic (eliberat de o instituţie de învăţămînt acreditată în ţara de provenienţă) precum şi acceptarea valorii/conţinutului actului de studii în scopul de a permite accesul la următorul nivel de studii (recunoaştere academincă) şi la ocuparea unui loc de muncă (recunoaştere profesională). Evaluarea ei se face în funcţie de:- tipul de program de studii;
- numărul de credite transferabile;
- conţinut;
- formare;
- domeniu;
- specializare;
- calificare profesională (Suplimentul la Diplomă), prin comparaţie cu sistemul eucaţional naţional, în vederea stabilirii nivelului pe care acestea le conferă în învăţămîntul naţional.
Prin echivalare se înţelege evaluarea curriculum-ului parcurs de deţinătorul actului de studii pînă la eliberarea respectivului act de studii şi compatibilitatea acestuia cu sistemul de învăţămînt naţional prin prizma finalităţilor de studii şi competenţelor obţinute.
Recunoaşterea şi echivalarea sunt urmate de eliberarea unui Certificat de recunoaştere şi echivalare, act eliberat de către autoritatea competentă a unei ţări (Ministerul Educaţiei şi Tiniretului al Republicii Moldova), prin care se oficializează decizia privind recunoaşterea şi echivalarea unui act de studii sau a unei calificări, obţinute în străinătate, fapt ce conferă aceleaşi drepturi posesorului, ca şi celor care au urmat studiile, la nivelul respective, în instituţiile de învăţămînt din statul, care realizează procedura de recunoaştere (Republica Moldova).
Actele necesare în vederea recunoaşterii şi echivalării studiilor efectuate în străinătate ÎNVĂŢĂMÎNTUL PREUNIVERSITAR:- CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei, prin care se solicită recunoaşterea şi echivalarea actului de studii (se va menţiona ţara în care au fost efectuate studiile, adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
- Accept din parte directorului gimnaziului, şcolii sau liceului la care se solicită înscrierea;
- Situaţia şcolară anterioară plecării în străinătate;
- Actul de studii, obţinut în Republica Moldova, în baza căruia a fost posibilă continuarea studiilor în străinătate – copie xerox a originalului, legalizată (după caz);
- Actul de studii, obţinut în străinătate – copie xerox a originalului (legalizată dacă este în limba română), traducere legalizată în original, cu excepţia actelor de studii eliberate în limba engleză;
- Documentul şcolar/foaie matricolă pentru perioadele de studii, pe ani şcolari şi clase promovate, care nu au fost finalizate printr-o diplomă, din care să rezulte disciplinele studiate şi calificativele obţinute (copie xerox şi traducere legalizată cu excepţia celor eliberate în limba engleză);
- Procură notarială (după caz);
- Copie xerox a paşaportului (paginile care cuprind datele de identificare).
ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR:- CERERE TIPIZATĂ adresată Ministrului Educaţiei, prin care se solicită recunoaşterea şi echivalarea actului de studii (se vor menţiona ţara în care au fost efectuate studiile, adresa poştală exactă a solicitantului, numărul de telefon şi o adresă e-mail); formularul cererii tipizate poate fi descărcat de la adresa
- Actul de studii – copie xerox a originalului (legalizată dacă este în limba română), traducere legalizată în original, cu excepţia actelor de studii eliberate în limba engleză;
- Suplimentul la Diplomă/foaie matricolă şi/sau alte documente adiţionale (copie xerox legalizată);
- Actul de studii, obţinut în Republica Moldova, în baza căruia a fost posibilă continuarea studiilor în străinătate – copie xerox a originalului, legalizată (după caz);
- Procură notarială (după caz);
- Copie xerox a paşaportului (paginile care cuprind datele de identificare).
Serviciul de Informare şi Recunoaştere în cadrul Ministerului Educaţiei poate cere solicitantului orice alte documente relevante pentru evaluarea studiilor.Depunerea actelor Dosarul plic se depune în lădiţa poştală a Ministerului Educaţiei sau se remite prin poştă la adresa:
Ministerul Educaţiei Direcţia Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor Piaţa Marii Adunări Naţionale nr. 1 MD-2033 Chişinău Republica Moldova
Durata procedurii de recunoaştere va fi : - 30 zile lucrătoare, de la data depunerii dosarului complet la Serviciul Informare şi Recunoaşterea Calificărilor în cadrul Ministerului Educaţiei;
- maximum 10 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet, în cazul în care nu sunt necesare măsuri compensatorii;
- 5 zile lucrătoare în cazuri de urgenţă motivată şi probată prin documente justificative.
În cazul în care termenul de soluţionare a fost depăşit, solicitantul va fi anunţat în scris, prin poşta electronică sau prin telefon în legătură cu motivele acestei întîrzieri.
|
|