În perioada 12-14 iunie, în oraşul Strasbourg, Republica Franceză, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, a participat la cea de-a 8-a ședință a Comitetului Director pentru Cultură, Patrimoniu și Peisaje (CDCPP) al Consiliului Europei (CoE).
Participanții din cele cincizeci de state semnatare ale Convenției culturale europene au discutat despre cele trei domenii principale ale activității CDCPP – cultura, patrimoniu și peisaje, precum și despre contribuția acestora la realizarea obiectivelor Consiliului Europei. De asemenea, în cadrul reuniunii a fost organizată o sesiune tematică dedicată schimbărilor climatice și dezvoltării durabile în ceea ce privește drepturile omului și democrația, în special în contextul impactului acestora asupra resurselor culturale / patrimoniului / peisajelor. Totodată, a fost prezentată ,,colecția de aur” a bunelor practici referitoare la implementarea Strategiei Europene în domeniul patrimoniului cultural pentru secolul XXI, realizată sub auspiciile Președinției franceze a Comitetului de Miniștri (mai-noiembrie 2019).
În intervențiile sale, Andrei Chistol a apreciat sprijinul pe care Consiliul Europei îl acordă Republicii Moldova în domeniile culturii, patrimoniului și peisajelor, precum și în activitățile pe care țara noastră le realizează în vederea implementării Strategiei europene in domeniul patrimoniului cultural pentru secolul XXI, precum și în organizarea Zilelor Europene ale Patrimoniului. Secretarul de stat în domeniul culturii a a subliniat importanţa monitorizării și protecției patrimoniului cultural de pe întreg teritoriul țării, în baza prevederilor convențiilor Consiliului Europei, ratificate de Republica Moldova, precum și necesitatea dezvoltării unui nou cadru legislativ, realizarea de programe educaționale și fortificarea capacităților instituțiilor naționale și autorităților locale.
Oficialul a subliniat, în mod deosebit, relevanţa misiunii de asistență în domeniul dezvoltării industriilor culturale și dezvoltării regionale, care urmează să fie realizată în țara noastră cu suportul Consiliului Europei, precum și activitățile realizate la nivel național în domeniul combaterii traficului de bunuri culturale, implementarea sistemului HEREIN, participarea în cadrul Asociației Compendium a politicilor culturale etc.


