Interpretul de muzică populară Nicolae Glib a împlinit astăzi, 10 mai, vârsta de 70 de ani. Artist al Poporului, deţinător al Ordinului Republicii, cunoscutul cântăreț a fost felicitat de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.
Oficialul i-a urat maestrului Nicolae Glib multă sănătate, fericire, succese şi noi realizări în plan profesional, creativitate şi un izvor nesecat de inspiraţie, bucurii din partea celor apropiaţi. Totodată, Monica Babuc a remarcat contribuţia inestimabilă a interpretului în promovarea patrimoniului cultural imaterial și valorificarea folclorului autentic.
Nicolae Glib s-a născut pe 10 mai 1949, în satul Pepeni, raionul Sângerei. În 1971 a absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, iar în 1980 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău.
De-a lungul carierei sale a înregistrat sute de piese, cele mai cunoscute fiind „Moldovean ca mine nu-i”, „Băsmăluța”, „Dragă mi-i vara la oi” ș.a. A fost solist al orchestrelor de muzică „Mugurel”, „Folclor”, ,,Busuioc moldovenesc”, ,,Lăutarii”, precum şi al Orchestrei Ansamblului de dansuri populare „Joc”. A cântat alături de Valentina Cojocaru, Leonid Moșanu, Dumitru Blajinu, Nicolae Botgros, Vasile Goia, Sergiu Cuciuc, Boris Rudenco etc.
Pentru succese remarcabile în activitate i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit” (1980) și Artist al Poporului (1990). În anul 1993 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”, în 1996 – Ordinul „Gloria Muncii”, iar în 2010 – ,,Ordinul Republicii”. Pentru prestația deosebită în domeniul muzicii populare și excelență de-a lungul carierei muzicale, în 2016, lui Nicolae Glib i-a fost acordat Premiul Național în domeniul culturii.




