Astăzi, 23 ianuarie, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la Conferința științifică omagială dedicată aniversării a 70 de ani de la nașterea cercetătorului și promotorului culturii muzicale naționale – Aurelian Dănilă. Evenimentul a avut loc în incinta Academiei de Științe a Moldovei.
În discursul său, ministrul Monica Babuc a adresat sincere felicitări distinsului muzician, diplomat, critic de artă și profesor universitar, dorindu-i perseverență și elan în prodigioasa sa activitate științifică și de creație. „Dincolo de toate meritele domnului Aurelian Dănilă, cel mai mare este că ne-a făcut să-l iubim și să-l apreciem. Or, cea mai importantă calitate în viața unui om este să se impună prin dragoste, ceea ce domnia sa a reușit cu prisosință”, a declarat oficialul.
În cadrul evenimentului, Monica Babuc i-a oferit, din partea Prim-ministrului Pavel Filip, cea mai înaltă distincție a Guvernului Republicii Moldova: Diploma de gradul I pentru excelență în activitatea de creație și cea științifică și pentru contribuția remarcabilă în promovarea imaginii țării noastre la nivel internațional.
Academicianul Aurelian Dănilă s-a născut la 19 ianuarie 1948 în satul Frumoasa, raion Orhei. A absolvit Şcoala de Muzică „Eugen Coca”, Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice). A făcut studii de doctorat la Academia de Ştiinţe a Moldovei. În 1994 a susţinut teza de doctor în studiul artelor cu tema „Opera Basarabeană. 1918-1925” şi în 2009 – teza de doctor habilitat în studiul artelor cu tema „Apariţia şi evoluţia teatrului de operă în Moldova. Interpreţi şi spectacole. 1918-2000”.
Aurelian Dănilă a fost viceministru al Culturii, director al Teatrului de Operă şi Balet, rector al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova, preşedinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova și director al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Totodată, dumnealui a avut și o prestigioasă carieră diplomatică, fiind ambasador al Republicii Moldova în România, Austria, Germania, Suedia şi Danemarca, precum și prim-viceministru al Afacerilor Externe.
Venerabilul septuagenar este autor al monografiilor „Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini”, „Opera din Chişinău. Privire retrospectivă”, „Maria Bieşu: Scena, Opera – Dragostea mea”, „Lilia Amarfii – regina operetei”, „Valentina Saviţcaia” (în colaborare), „Opera moldovenească. Ediţie enciclopedică”, „Maria Cebotari – stea rătăcitoare” ş.a.
În 2005, Aurelian Dănilă a devenit laureat al Premiului Naţional în domeniul literaturii şi artei, iar în 2013 a fost distins cu „Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova.








