Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Ministrul Educației și Cercetării a participat la Forumul Formărilor și Angajabilității Francofone
25/05/2022 - 16:44

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a participat astăzi, 25 mai 2022, la deschiderea festivă a Forumului Formărilor și Angajabilității Francofone. Organizarea Forumului a fost posibilă grație Biroului National al Agenției Universitare a Francofoniei, Alianței Franceze din Moldova, Camerei de Comerț și Industrie Franța - Moldova, Ambasadei Franței în Republica Moldova și Institutului Francez din Paris.

 

Cu un cuvânt de salut și de felicitare pentru organizatori și participanți a venit la eveniment ministrul Anatolie Topală: „Forumul are o semnificație și o conotație deosebită, determinată, în primul rând, de dimensiunea de francofonie - Republica Moldova este o țară francofonă, iar adeziunea la valorile Francofoniei aduce plusvaloare pentru viața socială, economică și politică a țării. Pe de altă parte, tematica forumului este una pe cât de interesantă, pe atât de actuală și importantă pentru agenda de reforme a Republicii Moldova și în special pentru Ministerul Educației și Cercetării, dar și alte autorități publice centrale și locale. Inserția profesională a tinerilor din Moldova este unul dintre principalii indicatori prin care măsurăm calitatea și relevanța formării profesionale, măsura în care educația răspunde la necesitățile pieței muncii naționale, dar și internaționale”.

 

Forumul Formărilor și Angajabilității Francofone promovează calitatea și actualizarea ofertei de formare. Totodată, implicarea instituțiilor de învățământ superior în dezvoltarea de ansamblu a societăților, deschiderea instituțiilor de învățământ către internaționalizare reprezintă actualmente provocările părților interesate din educație.

 

Evenimentul de astăzi se înscrie perfect în preocupările Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova ce țin de promovarea calității formării profesionale și inserția profesională a tinerilor.

 

Ministrul Educației și Cercetării salută și încurajează elevii, tinerii să participe activ la Forum, pentru a avea un dialog constructiv cu angajatorii și instituțiile de învățământ superior. Este o ocazie pentru ei să-și formeze o viziune clară referitor la numeroasele oportunități de a-și urma studiile superioare și de masterat în limba franceză la universitățile din Republica Moldova, cu posibilitatea de a se încadra în mediul științific francez și de a avea o carieră de succes în domeniul ales, suplimentată cu cunoștințe temeinice de limbă franceză.

 

petitii