Creșterea oportunităților de angajare a cetățenilor, inclusiv a celor din grupurile defavorizate, a fost discutată astăzi în cadrul unei întrevederi a secretarei de stat a Ministerului Educației și Cercetării Galina Rusu cu reprezentanți ai Organizației Internaționale a Muncii (OIM).
O platformă de dialog în acest sens ar urma să fie constituită cu participarea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și altor instituții interesate.
Galina Rusu a menționat importanța racordării sistemului educațional la necesitățile pieței muncii, astfel încât viitorii absolvenți să fie capabili să se angajeze. „Ministerul lucrează la reconceptualizarea și diversificarea ofertelor educaționale astfel încât acestea să corespundă solicitărilor actuale și viitoare ale pieței muncii. De asemenea, este foarte important să promovăm parteneriatele dintre instituțiile de învățământ și agenții economici, inclusiv învățământul dual”, a menționat Galina Rusu.
Amintim că Guvernul a aprobat recent cadrul normativ pentru implementarea Legii cu privire la învățământul dual în Republica Moldova. Aceasta oferă mai multe oportunități de angajare pentru absolvenții învățământului dual. Elevii încadrați în acest program beneficiază de bursă de studii, cazare în căminul instituției și o remunerație nu mai mică decât salariul minim pe țară. La rândul lor, agenții economici implicați în învățământul dual au posibilitatea să-i angajeze pe cei mai buni absolvenți, beneficiind de compensarea de până la 50% a cheltuielilor suportate în procesul de instruire a elevilor. Rata de angajare a absolvenților programelor de formare profesională prin intermediul sistemului dual este de peste 70%.
Părțile au convenit să efectueze o analiză prin care să permită anticiparea nevoilor pieței muncii, dar și să afle despre competențele adiționale de care au nevoie absolvenții școlilor profesionale pentru a se angaja după absolvire. La fel, s-a discutat și despre îmbunătățirea sistemului de învățare pe tot parcursul vieții, astfel încât acesta să corespundă tuturor solicitărilor de calificare, recalificare, validare a competențelor pentru adulți.


