Astazi, 16 decembrie doamna ministru al Educației Corina Fusu a avut o întrevedere cu noul coordonator al programelor în sectoarele protecției sociale, sănătate și educație a Băncii Mondiale Feng Zhao și cu Alex Kremer, director al Băncii Mondiale în Moldova. Obiectivul discuțiilor din cadrul întrunirii l-a constituit Proiectul Reforma Învățământului în Moldova (PRIM) care vine să sprijine programul de reformă a guvernului prin susținerea activităților ce vor consolida calitatea educației și anume: reabilitarea infrastructurii şcolare și dotarea lor conform standardelor de asigurare a calităţii, elaborate de către Ministerul Educației; implementarea unui sistem modern de formare a personalului de conducere şi didactic; modernizarea Sistemului Informațional de Management în Educație (SIME) care va contribui la elaborarea politicilor bazate pe informații curente şi veridice in domeniul educației; consolidarea sistemului de testare și evaluare, inclusiv participarea regulată la programul de evaluare internațională PISA. Proiectul Reforma Învățămîntului în Moldova este bazat pe rezultate fapt ce stabilește o legătură directă dintre debursare si rezultatele specifice, transparente şi măsurabile. Debursările se efectuează conform setului agreat de cheltuieli eligibile şi realizării Indicatorilor de Debursare (ID), acceptați de către Banca Mondială. PRIM este structurat pe trei componente: îmbunătăţirea calităţii educaţiei; optimizarea sectorului educaţional; consolidarea capacităţilor Ministerului Educaţiei de a monitoriza reforma.
În acest context, doamna ministru a menționat că „s-au inițiat negocierile cu reprezentanții Băncii Mondiale pentru finanțare adițională în sumă de 15 mln. dolari SUA în cadrul Proiectului Reforma Învățămîntului în Moldova în vederea continuării reformelor în domeniul educației, prioritare pentru finanțare adițională fiind : implementarea noii formule de salarizare a cadrelor didactice și manageriale şcolare; reconceptualizarea formării inițiale a cadrelor didactice; formarea cadrelor didactice în conformitate cu Curriculumul revizuit (predare, învățare, evaluare); formarea cadrelor didactice și manageriale școlare pentru autoevaluare; consolidarea capacităților Inspectoratului Școlar Național; consolidarea capacităților Agenției Naționale pentru Curriculum si Evaluare; susținerea participării Republicii Moldova la PISA 2018. Pentru implementarea măsurilor planificate în Acordul de finanțare semnat cu Asociația Internațională de Dezvoltare (Banca Mondială) este prevăzut un suport bugetar de 25,120 milioane SDR (XDR) sau echivalentul a 38,5 milioane USD pentru îndeplinirea a 16 indicatori, dintre care până în prezent 7 au fost îndepliniți. O altă activitate care se derulează cu succes este realizarea Indicatorului de Debursare 10. Testarea naţională revizuită a tuturor elevilor din clasele a IV-a şi a IX-a a fost finalizată. Ministerul Educației efectuează analiza testării, care va fi gata pînă la sfîrșitul anului 2015 și prezentată Băncii Mondiale pentru aprobare. Experții si-au exprimat satisfacția să constate că procesul de implimentare a proiectului continuă. Alex Kremer a menționat: ” avem echipe din cadrul Ministerului Educației care colaborează cu experții noștri. Sunt bucuros că impreună am realizat indicatorii pe care i-am planificat. Dacă mergem pe aceeași idee, intenționăm să avem peste 70 % din școli reabilitate la final„ Feng Zhao a ținut să precizeze ”Acest proiect este foarte important pentru imbunătățirea sistemului educațional din Republica Moldova. Promitem că vom fi deschiși și vom veni cu sugestii pe toată durata implimentării, căci scopul nostru este de a acorda suport tării dumneavoastră sprijinind împreună dezvoltarea umană„
Menționăm că recent a fost aprobat de către Banca Mondială un Grant în mărime de 360 mii USD, care va fi destinat pentru creșterea capacităților Sistemului Informațional de Management în Educație, un instrument eficient de colectare a datelor în sistemul educațional. Ministerul Educației va beneficia de acest grant, care urmează să fie ratificat de către Parlamentul RM.








