Astăzi, 12 februarie, la Ministerul Educației, în cadrul unei ședințe ordinare, au fost prezentate rezultatele raportului de evaluare a instituțiilor speciale pentru copii cu deficiențe auditive. Studiul sintetizează datele evaluării Școlii speciale internat pentru copii hipoacuzici din s.Hîrbovăț, r. Călărași și a Școlii speciale internat pentru copii surzi din or. Cahul, fiind realizat în perioada februarie 2015 – decembrie 2015, de Asociația Obștească “Parteneriate pentru fiecare copil”, în baza acordurilor semnate cu Ministerul Educației și Consiliile raionale Cahul și Călărași, în cadrul proiectului USAID “Familie puternică pentru fiecare copil”.
La întrunire au participat viceministrul educației Elena Cernei, Valentin Crudu, șef al direcției învățământ preuniversitar, Viorica Marț, consultant superior la aceeași direcție, Svetlana Rijicov, reprezentant al asociației „ Parteneriate pentru fiecare copil ”, Rusnac Virginia, director Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.
Evaluarea are scopul de a-i informa despre situația actuală pe toți actorii care participă la procesul de reformare a sistemului de educație preșcolară, implicit pe cei din învățământ preuniversitar pentru copiii cu deficiențe de auz din Moldova. Raportul mai examinează planificarea reorganizării celor două instituții specializate, în baza necesităților identificate ale copiilor cu deficiențe de auz aflați în plasament, și posibilitatea dezinstituționalizării lor.








