Ministerul Educației

Guvernul Republicii Moldova
A A A

O nouă ediție a Premiului celor 5 continente ale Francofoniei va fi organizată în acest an

Ministerul Educației informează despre ediția 2017 a Premiului celor 5 continente ale Francofoniei, eveniment care are menirea de a valorifica diversitatea culturală și editorială a limbii franceze în lume.

 

Ediția din acest an este deschisă tuturor lucrărilor de ficțiune narativă (romane, nuvele, povestiri) publicate în perioada 01.05.2016 – 01.05.2017. Autorii nu-și pot înainta de sine stătător candidatura, doar editurile având dreptul de a prezenta candidați la Premiul menționat, dar nu mai târziu de 15 aprilie 2017.

 

Selectarea operelor este realizată de cinci Comitete de lectură: Asociația Premiului Tânărului scriitor francez, Asociația scriitorilor din Senegal, Colectivul scriitorilor din Canada – Quebec, Asociația Passa – Porta din Belgia și Asociația de cultură din Congo.

Vor fi identificate 10 opere finaliste, dintre care juriul va alege lucrarea care va fi decernată cu Premiul celor 5 continente ale Francofoniei.

 

Premiul constă într-un suport financiar de 10 000 euro și acțiuni de promovare a autorului pe parcursului unui an de zile – sesiuni literare, saloane de lectură și alte activități similare.

 

 

Informații suplimentare privind condițiile de participare și procedura de selectare a candidaților sunt disponibile pe site-ul : https://www.francophonie.org/Prix-5-continents-Francophonie-28807 .