Ministerul Educației

Guvernul Republicii Moldova
A A A

O misiune a Băncii Mondiale, în vizită de lucru la Ministerul Educației

Published on: Mon, 04/10/2017 - 15:57

În perioada 10-14 aprilie curent, o misiune a Băncii Mondiale efectuează o vizită de lucru în țara noastră cu scopul de a monitoriza implementarea Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova”(PRIM) și a stabili perspectivele de colaborare în domeniul educațional pentru următoarea perioadă. Astăzi membrii delegației Băncii Mondiale au avut o întrevedere cu ministrul educației Corina Fusu și cu echipa PRIM.

 

În timpul discuțiilor, Corina Fusu a menționat principalele activități realizate în cadrul PRIM, subliniind contribuția acestuia la modernizarea sistemului de învățământ primar și secundar general: ”Până la momentul actual Ministerul Educației a îndeplinit majoritatea indicatorilor de debursare, iar recent am lansat dezbaterile publice privind metodologia de salarizare a cadrelor didactice bazată pe performanțe. Săptămâna trecută a avut loc o masă rotundă pe marginea acestui subiect, întrunind reprezentanți ai sindicatelor, factori de decizie, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ. Pe parcursul lunii mai preconizăm să organizăm dezbateri publice și în raioane, pentru a implica în proces toate părțile interesate. Fiind o reformă complexă a sistemului de salarizare, este foarte important să consultăm opinia publică”.

 

Ministrul educației s-a referit și la ceilalți indicatori de debursare, aflați în plin proces de realizare. În perioada 15 iunie - 15 august 2017 Ministerul Educației preconizează să formeze continuu 2090 de cadre didactice și peste 410 cadre manageriale de la instituții de învățământ general din diferite raioane. De asemenea, au fost organizate achizițiile publice a lucrărilor de renovare a 6 școli de circumscripție.

 

Șeful de echipă al Băncii Mondiale Andrea Guedes a afirmat că, prin intermediul PRIM, Republica Moldova va beneficia de finanțare adițională pentru a continua reformele în domeniul învățământului general. Totodată, a informat despre oportunitățile pe care le are țara noastră privind obținerea finanțărilor pentru actualizarea strategiilor educaționale, dezvoltarea educației timpurii și educației incluzive. Andrea Guedes a dat asigurări că echipa sa va oferi asistență Ministerului Educației în vederea accesării granturilor oferite de partenerii internaționali.

  

Pe parcursul săptămânii curente membrii delegației Băncii Mondiale vor lucra cu reprezentanții Ministerului Educației în vederea stabilirii activităților ce urmează să fie susținute în cadrul finanțării adiționale, vor avea întrevederi cu reprezentanții Fondului de Investiții Sociale din Moldova, reprezentanții UNICEF, factori de decizie.