Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, 28 noiembrie, modificarea Anexei nr. 3 la Cadrul Național al Calificărilor. Documentul prevede introducerea unor noi elemente, care stabilesc o corespondență mai clară dintre nivelurile Cadrului Național al Calificărilor, actele de studii și de formare profesională eliberate în Republica Moldova și nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor și ale Clasificării Internaționale Standard a Educației (ISCED).
Documentul a fost elaborat urmare a numeroaselor solicitări parvenite în adresa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de la cetățeni, angajatori, prestatori de servicii educaționale privind recunoașterea și echivalarea duratei studiilor şi calificărilor obţinute până la intrarea în vigoare a Codului Educației, aprobat în 2014.
Noua anexă prezintă informații mai detaliate privind actele de studii eliberate în sistemul național de educație. De asemenea, au fost introduse noi compartimente în care sunt indicate seriile actelor de studii, perioada de eliberare a acestora de către instituțiile de învățământ, precum și nivelurile de învățământ care pot fi accesate în baza actelor respective. Implementarea documentului va avea un impact pozitiv asupra cetățenilor, sistemului educațional, pieței muncii și asupra mediului de afaceri. Astfel, va fi promovată mobilitatea forţei de muncă, vor spori șansele de angajare, va fi facilitat procesul de studiu pe tot parcursul vieți.
Menționăm că transparența și recunoașterea aptitudinilor și a calificărilor obținute în sistemele naționale de educație reprezintă una dintre noile priorități, în conformitate cu recomandarea Consiliului Uniunii Europene, privind punerea în aplicare a cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale și condiție obligatorie pentru integrarea învățământului național în spațiul unic european al educației și al formării profesionale.


