Ministerul Educației

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Ministrul Educației a avut o întrevedere cu Reprezentantul Preşedintelui în exerciţiu al OSCE privind combaterea antisemitismului

Published on: Sat, 03/04/2017 - 14:24

Ministrul Educației Corina Fusu a avut o întrevedere cu reprezentantul personal al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei privind combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker.  

 

Oficialii au discutat despre măsurile întreprinse de țara noastră în domeniul educației  pentru a consolida comemorarea și studierea Holocaustului într-un context local, în scopul promovării spiritului de toleranță, umanism și respect reciproc.

 

În cadrul întrevederii, Corina Fusu a declarat că în școli se acordă o atenție sporită studierii Holocaustului, despre acest subiect discutându-se cu elevii la ora de istorie și educație civică.

 

„Elevii pot studia despre impactul Holocaustului și în cadrul disciplinelor opționale. Mai multe activități de perspectivă pe dimensiunea educației sunt incluse în planul de acțiuni pentru anii 2017-2019”, a declarat Ministrul Educației.

 

 

Precizcăm că Republica Moldova s-a alăturat în 2016, majorităţii statelor participante ale OSCE ce marchează Ziua de Comemorare a Holocaustului. În acest sens a fost elaborat un  planul de acțiuni pentru anii 2017-2019 în vederea implementării declarației Parlamentului cu privire la acceptarea raportului comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel.

Ravinul Baker a avut o serie de întrevederi cu mai mulţi oficiali, reprezentanţii societăţii civile, inclusiv reprezentanţi ai Comunităţii Evreieşti din Moldova.