Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Ministerul Educației vă invită la inaugurarea expoziției de artă „Autumnala tinerelor talente”

Inspectoratul Școlar Național în parteneriat cu Liceul Teoretic cu Profil Artistic „Doina și Ion Aldea - Teodorovici”, cu suportul Ministerului Educației și al Direcției Generale Educație Tineret și Sport Chișinău organizează, la data de 29 noiembrie 2016, ora 14:30, Inaugurarea expoziției de artă „Autumnala tinerelor talente”, lucrări realizate de elevi ai Liceului Teoretic cu Profil Artistic „Doina și Ion Aldea - Teodorovici”.

Evenimentul este organizat în cadrul parteneriatului „Educație și implicare prin talent și promovare” prin care IȘN își propune să promoveze lucrările elevilor care au ales domeniul artelor, în scopul dezvoltării competențelor lor culturale și civice.

La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației, ai DGETS Chișinău; conducerea, profesori și elevi ai LTPA „Doina și Ion Aldea - Teodorovici”, autorii lucrărilor plastice; reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici; critici de artă; etc.