Ministerul Educației

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Mesaj pentru Profesori

Dragi Profesori,

 

O școală autentică este creată pentru elev prin profesori. Cadrele didactice sînt persoanele care dau viață învățării, care transformă instituția într-un loc unde elevii își pot descoperi talentele și dezvolta potențialul. 

Dumneavoastră în calitate de profesori îi puteți încuraja pe elevi să își urmeze visul, să creadă în ei înșiși, să devină adulți talentați, competenți. Alegînd profesia de cadru didactic, vă asumați responsabilitatea de a influența destine, de a ajuta copiii să se dezvolte plenar, nu doar academic, de a-i determina să vină cu plăcere la școală.

Ministerul Educației consideră fundamentală profesia de cadru didactic pentru educarea profesioniștilor și cetățenilor zilei de mîine și a stabilit cîteva obiective de bază pe termen mediu și lung pentru motivarea profesorilor: creșterea prestigiului cadrelor didactice, motivarea financiară, îmbunătățirea condițiilor de lucru, oferirea posibilităților diverse de formare continuă, stimularea tinerilor specialiști.

Profesorii din țara noastră au capacitatea de a determina, prin tinerii pe care îi educă, transformarea societății în una democratică, tolerantă, performantă. Pentru ca elevii să urmeze și să preia valorile fundamentale ale unei asemenea societăți, e nevoie ca, mai întîi, dumneavoastră să le promovați, să oferiți un model de lider demn de a fi admirat și urmat.

În școlile noastre există copii talentați, copii cu nevoi speciale, copii cu pasiuni diverse, copii lipsiți de grija părintească – toți au nevoie de sprijinul dumneavoastră atît sub aspect academic, cît și sub aspect afectiv. Fiți alături de ei, acordați-le încredere și dorința lor de a învăța cu plăcere va crește semnificativ.

Mulțumim că ați ales această meserie responsabilă de cadru didactic și vă îndemnăm să credeți în puterea voastră de a sprijini copiii să devină mai educați, mai virtuoși, mai competenți.