Ministerul Educației

Guvernul Republicii Moldova
A A A

Mai mulți lucrători din sistemul educațional au primit Diploma Guvernului Republicii Moldova

Published on: Tue, 10/04/2016 - 17:56

Pentru rezultate remarcabile în activitatea didactică, promovarea studiilor de calitate, măiestrie profesională și perseverență în implementarea politicii de stat în domeniul educației, peste 50 de cadre didactice de la diferite instituții de învățământ au primit Diploma Guvernului Republicii Moldova. Distincțiile au fost înmânate astăzi, 4 octombrie 2016, de către ministrul educației Corina Fusu, în contextul marcării Zilei internaționale a lucrătorului din învăţământ.

 

În timpul evenimentului solemn, ministrul educației Corina Fusu le-a mulțumit cadrelor didactice pentru aportul la dezvoltarea sistemului de învățământ și la educarea tinerei generații, îndemnându-i pe dascăli să le cultive elevilor dragostea pentru profesia de pedagog.

 ”Menirea profesorului este de a pregăti viitorul copiilor noştri. Lui îi revine sarcina de a-i ajuta pe copii să distingă lucrurile adevărate de cele false, asigurându-le mersul înainte în această viaţă plină de întorsături neaşteptate. Pedagogul este o investiţie pentru viitorul unei ţări”, a spus Corina Fusu.

 

Andrei Zgîrcu, manager al Liceului Teoretic ”Nicolae Donici” din s. Dubăsarii Vechi, r. Criuleni, a afirmat că se simte onorat pentru aprecierea primită din partea Guvernului Republicii Moldova. ”Activez în sistemul educațional de 47 de ani și accentuez că întotdeauna au existat greutăți, însă acum beneficiem de autonomie financiară. Datorită acesteia, avem posibilitatea de a implementa proiecte în școală, de a dota laboratoarele și de a crea condiții mai bune atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Un manager trebuie să fie activ, să identifice noi oportunități și să își utilizeze pe deplin abilitățile”, consideră Andrei Zgîrcu.

 

La momentul actual în sistemul de învățământ preuniversitar activează 42110 cadre didactice, dintre care 12575 cadre didactice sunt din învățământul preșcolar, iar 29535 - din învățământul primar și secundar general. Numărul cadrelor didactice din învățământul profesional tehnic secundar și postsecundar constituie 4227 persoane. În învățământul superior activează 5305 cadre didactice.