Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Lansarea a patru proiecte în valoare totală de circa 50 de milioane de lei, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
04/02/2023 - 20:22

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a participat joi, 2 februarie 2023, la evenimentul de lansare a patru proiecte, câștigate de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) și Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” al USARB. La acest eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, ai Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB, dar și numeroși studenți interesați în mod direct de activitățile prevăzute în aceste proiecte.

 

Proiectele reprezintă o investiție în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de lei, făcută de Guvernul Republicii Moldova în aceste instituții, în bază de concurs, în cadrul Proiectului „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială.

 

Proiectul „Educarea profesorilor inovativi pentru copiii Moldovei”, în valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, prevede crearea de medii de învățare deschise și dotarea acestora cu echipament modern, în vederea sporirii capacităților de instruire, contribuind astfel la formarea unor specialiști de înaltă calificare pentru Republica Moldova.

 

Relevanța proiectului „Crearea mediului academic orientat spre formarea specialiștilor competitivi pe piața muncii IT” derivă dintr-o serie de măsuri propuse pentru a diversifica oferta educațională în domeniul TIC și a dota spațiile digitale ale instituției cu echipament tehnic performant. Valoarea totală a subproiectului este de circa 5 milioane.

 

Proiectul „Consolidarea procesului de predare, învățare, cercetare în domeniul ingineriei și activităților inginerești” are un buget de aproximativ 4 milioane de lei. Implementarea acestui proiect va contribui la modernizarea instruirii în domeniul tehnologiilor informaționale de comunicare, a infrastructurii digitale a instituției de învățământ superior, precum și la creșterea calității studiilor și pregătirii cadrelor didactice.

 

Obiectivul general al proiectului „Educația, dezvoltarea, umanizarea specialiștilor pedagogi de azi pentru comunitatea Eco” al Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB este modernizarea infrastructurii educaționale a instituției în vederea  stimulării calității formării specialiștilor în domeniul educației timpurii și învățământului primar. Valoarea acestui proiect este de 9,3 milioane de lei.

 

În alocuțiunea sa, ministrul Anatolie Topală a menționat că lansarea acestor proiecte reprezintă un eveniment important pentru Republica Moldova și comunitatea educațională în vederea alinierii instituțiilor de învățământ la standardele educaționale ale Uniunii Europene, pentru o integrare cu succes în familia europeană.

petitii