Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Întrevederea ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală cu Dominique Hasler, ministra Afacerilor Externe, Educației și Sportului a Principatului Liechtenstein
11/04/2022 - 17:58

 Astăzi, 11 aprilie 2022, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a avut o întrevedere cu Dominique Hasler, ministra Afacerilor Externe, Educației și Sportului a Principatului Liechtenstein.

 

Cei doi oficiali au trecut în revistă lista proiectelor bilaterale în domeniul educației. Ministrul Anatolie Topală a exprimat deschiderea MEC de a întări colaborarea în contextul proiectelor de susținere a învățământului profesional tehnic; a implementării tehnologiilor informaționale în educație, promovării educației incluzive și sistemul de îngrijire a copilului; a bunelor practici privind educația multilingvă și multiculturală. De asemenea, ministrul Anatolie Topală a informat despre cele mai importante preocupări și reforme în sistemul învățământului profesional tehnic din Republica Moldova, cum ar fi: promovarea învățământului dual; formarea inițială și continuă a cadrelor didactice; modernizarea conținuturilor curriculare; elaborarea de manuale digitale; digitalizarea sistemului, ca răspuns la provocările generate de Pandemie dar și de situația din regiune.

 

A urmat apoi un schimb de opinii privind modul de gestionare a fluxului de refugiați și contribuția MEC în acest sens, dar în special încadrarea copiilor refugiaților Ucraineni în școlile din Republica Moldova.

 

Dominique Hasler a transmis ministrului Educației și Cercetării mesajul ferm de susținere a RM în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.

 

Anatolie Topală a reiterat interesul MEC de a consolida și diversifica cooperarea pe domenii prioritare de interes comun și a mulțumit pentru sprijinul care urmează să fie acordat în vederea încadrării copiilor refugiați în sistemul de învățământ din Republica Moldova.

 

 

 

 
 

petitii