Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Integrarea socială a copiilor din școlile internat
15/12/2015 - 14:28

Marți, 15 decembrie curent doamna Ministru al Educației Corina Fusu s-a întâlnit cu Madina Jarbussynova reprezentant special al OSCE și coordonator pentru combaterea traficului de ființe umane, care se află într-o vizită de lucru în Moldova. Mulțumind pentru primire domnia sa, a menționat: Pentru noi este foarte important să ne unim forțele într-un singur țel - ajutorarea copiilor din scolile internat. În acest scop au fost organizate două seminare de instruire a formatorilor/specialiști cu tema: Asimilarea abilităților profesionale ale specialiștilor din domeniul dezvoltării deprinderilor de viață pentru integrarea socială și profesională a adolescenților din școlile internat. Întrunirea a fost concepută ca răspuns la recomandările participanților la masa rotundă organizată la Minsk în perioada 2-3 aprilie 2015 având ca obiectiv combaterea traficului de ființe umane printre elevii școlilor internat și la reintegrarea acestora în societate. Susținând aceste activități, doamna ministru a subliniat: Traficul de ființe umane și incluziunea socială este o problemă globală care ne afectează pe toți, iar educația are un rol deosebit de important în abordarea acestor probleme. Copiii trebuie să învețe în școli anumite discipline care sa-i educe în acest sens. Organizarea unor astfel seminare este binevenită pentru profesorii din internate în vederea aflării soluțiilor la problemelor cu care se confruntă. Prezentă și ea la eveniment, doamna Viorica Marț, responsabilă pe problemele de inlcuziune a ținut să le mulțumească invitaților pentru implicarea în proiectele inițiate în Republica Moldova, precizând că ” reforma sistemului rezidențial este în demarare, nu ne interesează doar amplasarea copiilor în orfelinate, dar și unde se încadrează aceștia când pleacă. Este important ca toți să-și găsească o familie. Ne implicăm în fiecare situație per copil, fiecare are problema și istoricul său„

La final, doamna ministru le-a mulțumit tuturor pentru deschidere și colaborare.

petitii