Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării Galina Rusu a efectuat o vizită de lucru la două instituții de învățământ profesional tehnic din zona de nord a țării - Școala profesională din s. Corbu, r. Dondușeni, și Școala profesională din s. Cupcini, r. Edineț.
În cadrul vizitei, Galina Rusu a discutat cu reprezentanții administrației, cadrele didactice și elevii din cele două instituții.
Temele abordate au vizat activitatea instituțiilor, desfășurarea procesului educațional și provocările actuale ale sistemului de învățământ.
Secretarul de stat a reiterat rolul esențial pe care îl au instituțiile de învățământ profesional tehnic în pregătirea specialiștilor calificați, necesitatea racordării planurilor de învățământ la cerințele pieței muncii și importanța stabilirii parteneriatelor cu entitățile economice din regiune în vederea formării profesionale de calitate pentru dezvoltarea durabilă a țării.
Galina Rusu a menționat că Ministerul Educației și Cercetării este deschis pentru cooperare și va depune în continuare eforturi pentru asigurarea eficienței procesului educațional.












