Astăzi, 9 februarie 2016, Ministrul Educației Corina Fusu, a participat în cadrul ședinței Consiliului Consultativ în vederea realizării Programului de Dezvoltare a Educației Incluzive în Republica Moldova.
La eveniment au mai participat doamna viceministru al educației, Nadia Cristea, Valentin Crudu, șeful direcției învățământ preuniversitar, Ministerul Educației, Viorica Marț, consultant superior, Direcția învățământ preuniversitar, Virginia Rusnac, director, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogă, alți reprezentanți ai ministerelor și organizațiilor neguvernamentale.
În context, doamna ministru a declarat „suntem obligați, în contextul Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană să implementăm reforme în educație, inclusiv pe domeniul educației incluzive. Avem nevoie de cadre didactice și asistență psihopedagogică bine calificate. Fiecare copil este un caz și o personalitate aparte”.
În cadrul întrunirii Valentin Crudu, a prezentat acțiunile pe termen mediu preconizate în Planul de activitate al Ministerului Educației pentru anul 2016, prioritare fiind: evaluarea instituțiilor rezidențiale și de învățământ special; reorganizarea a 5 instituții, monitorizarea copiilor dezinstituționalizați din instituțiile rezidențiale; aprobarea Regulamentului-tip de organizare și funcționare a instituției de învățământ special; elaborarea și aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare a serviciilor: psihologistic, logopedic, psihopedagogic, a cadrului didactic de sprijin. „Este foarte important să avem un plan de acțiuni bine structurat pe acest domeniu, care să se încadreze perfect în planul de acțiuni ale sistemului de educație pentru anul 2016” a subliniat domnul Crudu.Scopul acestor acțiuni constă în promovarea și asigurarea educației incluzive la nivel de sistem educațional precum și reintegrarea socio-educațională a copiilor aflați în instituții de tip rezidențial.
Totodată, Viorica Marț, consultant superior, Direcția învățământ preuniversitar a ținut să precizeze ”țin să mulțumesc tuturor colegilor mei, ministerelor, organizațiilor neguvernamentale și tuturor celor care au pus umărul la implementarea reformelor în sistemul educațional și în special cel rezidențial”. Reieșind din retrospectiva situației privind educația incluzivă, învățământul special și sistemul rezidențial doamna Marț a precizat „ astăzi avem sprijinul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică la nivel național, 35 instituții de asistență pedagogică în țară și 865 cadre didactice de sprijin” . De asemenea, s-au menționat cele mai importante realizări din perioada 2014-2015, dar și cele cele în curs de desfășurare.
La final, doamna ministru a subliniat importanța realizării Programului de Dezvoltare a Educației Incluzive în Republica Moldova, mulțumind în acest sens tuturor participanților și celor care dau o mână de ajutor și înțelegere persoanelor care au nevoie.






