Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Colegiul Ministerului Educaţiei s-a reunit în ședință, ultima din acest an
27/12/2016 - 23:04

Marți, 27 decembrie avut loc ședința Colegiului Ministerului Educaţiei, ultima din acest an. În cadrul acesteia au fost supuse examinării șase subiecte. Membrii colegiului au discutat despre conținutul și aspectul formularelor noilor tipuri de diplome în învățămîntul superior. Astfel, după mai multe discuții s-a convenit asupra aspectului diplomelor cu excepția celor din domeniul medicinii, care urmează a fi examinate suplimentar.

 

Această decizie a fost luată în contextul creării Spațiului Unic European al Învățămîntului Superior, obiectiv al Procesului Bologna, presupune reformarea învățămîntului superior național în vederea ajustării acestuia cu cel european.

 

Noile diplome sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 17, 89, 90, 91 și 121 ale Codului Educației, cu recomandările Comisiei Europene. Noile diplome au drept scop asigurarea transparenței sistemului de formare universitară din R. Moldova şi pentru a facilita comparabilitatea internațională a titlurilor și diplomelor care pot fi obținute în învăţământul superior din R. Moldova, actele de studii se redactează bilingv, în limba română și în limba engleză

 

Următorul punct pe ordinea de zi a fost aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a grupelor și claselor cu program prelungit, care stabilește modalitatea de organizare şi funcţionare după ore în conformitate cu art. 27 alin.(6) al Codului educației nr. 152 din 17.07.2014. Documentul a fost aprobat de către Colegiu cu anumite modificări, care urmează a fi introduse în textul Regulamentului. Prezentul regulament va a fi adus la cunoștința organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.

 

În cadrul ședinței a fost examinată și votată Instrucțiunea privind evaluarea și dezvoltarea comportamentului elevilor din învățământul primar și secundar. Astfel, potrivit documentului nu vor mai fi utilizate calificative de evaluare a comportamentului elevului ca „satisfăcător”, „nesatisfăcător” ect. Tinerii urmează a fi evaluați după alte formule de către dirigintele clasei.

 

Instrucțiunea stabilește comportamentele elevului propuse spre monitorizare: respectarea regulamentului instituției de învățământ, acceptarea de sine, comunicarea asertivă, colaborarea, toleranța pentru diversitate, păstrarea bunurilor personale și comune. Fiecare comportament este descris prin intermediul unui set de indicatori, incluși în Grila de evaluare a comportamentului elevului.

 

Totodată, la propunerea unuia dintre membri, s-a venit cu inițiativa de a implementa acest proiect într-o formă pilot, ulterior să fie introdus în toate instituțiile de învățământ din țară.

 

Regulamentul cu privire la certificarea cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte de educație nonformală și informală a fost aprobat de către Colegiu. Necesitatea elaborării Regulamentului de certificare a cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte de educație nonformală și informală, a apărut în contextul dezvoltării cadrului legal şi a programelor privind integrarea străinilor şi a cetățenilor Republicii Moldova (reîntorși, repatriați voluntar).

 

Scopul acestui act normativ constă în conturarea unui sistem național de validare a rezultatelor învăţării dobândite pe tot parcursul vieţii, prin educație, formare profesională și experiența de muncă în contexte nonformale sau informale.

 

De asemenea au fost examinat și aprobat REGULAMENTULUI - TIP de organizare şi funcţionare a Consiliului de etică al instituţiei de învăţământ general, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea stagiilor de practică în învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar precum și aprobarea Componenței Nominale a Consiliului Central de Coordonare a activităților de susținere a elevilor dotați.

petitii