
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță concurs pentru ocuparea funcției de
- director al Școlii Profesionale, nr. 10, mun. Chișinău.
- director al Colegiului de Muzică și Pedagogie din orașul Bălți.
La concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare universitare, care au o vechime de muncă în activitatea didactică de cel puțin doi ani, care la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vârsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de director al instituţiei de învăţământ profesional tehnic depun personal sau prin reprezentant (la Secția managementul documentelor a ministerului, biroul 330), prin poștă sau e-mail, în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului, dosarul de concurs care cuprinde obligatoriu următoarele acte:
- cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulament (se indică lista actelor depuse, cu paginile numerotate);
- copia actului de identitate;
- copia/copiile actului/actelor de studii autentificate;
- copia carnetului de muncă autentificat;
- Curriculum Vitae de model Europass, specificat în anexa 2 la Regulament;
- certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și neuropsihic (eliberate de psihiatru/narcolog) pentru exercitarea funcției;
- cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
- Proiectul Planului de dezvoltare a instituției, pentru 5 ani;
- copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic;
- copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, statutul de expert/evaluator național/internațional, lista publicațiilor didactice și științifice;
- participarea la proiecte educaționale, comunitare/corporative, sau a altor proiecte relevante etc. (acte justificative).
Actele vor fi depuse la Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, bir.330
Telefoane de contact: 0 22 233 560, 0 22 233 320.
Bibliografia concursului:
I. Acte legislative și normative în domeniu:
- Codul muncii al Republicii Moldova Nr. 154 din 28.03.2003, Monitorul Oficial, nr. 159-162, art. 648;
- Codul Educației nr. 152 din 17 iulie 2014, Monitorul Oficial nr. 319-324, art. 634;
- Legea nr. 181 din 25.07.2014 a finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, Monitorul Oficial nr. 223-230, art. 519;
- Legea nr. 355-XVI din 23.12.2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, Monitorul Oficial nr. 35-38, art. 148;
- Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice, Monitorul Oficial 197-205;
- Legea contabilității nr. 113 din 27.04.2007, Monitorul Oficial nr. 27-34, art. 61;
- Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 „Educaţia-2020”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 944/2014;
- Strategia de dezvoltare a învățământului vocațional/tehnic pe anii 2013-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 97 din 2013;
- Hotărârea Guvernului nr. 872 din 21.12.2015 cu privire la lucrările și serviciile contra plată, mărimea tarifelor la servicii, modul de formare și utilizare a veniturilor colectate de către autoritățile/instituțiile subordonate Ministerului Educației (Anexa 3. Regulamentul cu privire la modul de formare şi utilizare a veniturilor colectate de către autorităţile/instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei);
- Hotărârea Guvernului nr. 1009 din 01.09.2006 cu privire la cuantumurile burselor, altor forme de ajutoare sociale pentru studenţii din instituţiile de învăţământ superior, elevii din instituţiile de învăţământ mediu de specialitate, secundar profesional şi persoanele care studiază în învăţământul postuniversitar;
- Hotărârea Guvernului nr. 381 din 13 aprilie 2006 cu privire la condiţiile unice de salarizare a personalului din unităţile bugetare (implicit Anexa 1), Monitorul Oficial nr. 66-69;
- Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere în instituţiile de învăţământ profesional tehnic. Monitorul Oficial, 2015, nr. 206-210, art. 1363;
- Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar, special, complementar, secundar și mediu de specialitate, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării nr. 62 din 23.02.2018;
- Cadrul de referinţă al curriculumului pentru învăţământul profesional tehnic, Chişinău, 2015;
- ANDRIŢCHI, Viorica. Metodologia managementului resurselor umane în instituţia şcolară, Chişinău, 2009, pag. 58;
- BACIU, Sergiu. Managementul instituţiei şcolare. Ghid de formare profesională a cadrelor didactice, Chişinău, Ştiinţa, 2007;
- COJOCARU, Vasile. Managementul educaţional autentic din perspectiva democratizării şi integrării europene. Management educațional /Ghid metodologic. Chișinău, CEP USM, 2013, pag. 7;
- GUȚU, Vladimir, ȘEVCIUC, Maia. Managementul strategic și operațional în cadrul învățământului general. Management educațional /Ghid metodologic. Chișinău, CEP USM, 2013, pag. 60-77;
- GUȚU, Vladimir, DARII, Ludmila. Managementul schimbării /inovaţiilor în învăţământ. Management educațional /Ghid metodologic. Chișinău, CEP USM, 2013, pag. 165-180;
- NICOLESCU, Ovidiu, VERBONCU Ion. Management. Bucureşti, Editura economică, 1997;
- POGOLȘA, Lilia, GUȚU, Vladimir. Managementul curriculumului școlar. Management educațional /Ghid metodologic. Chișinău, CEP USM, 2013, pag.109-164;
- POGOLȘA, Lilia. Teoria şi praxiologia managementului curriculumului. Chişinău, Lyceum, 2013;
- POPESCU, Cristina ş.a. Intervenţii la nivel de organizaţie. Dezvoltarea organizaţională. Manual de tehnici şi metode în psihologia muncii şi organizaţională, Iaşi, Polirom, 2007, pag. 287-316;
II. Acte normative specifice domeniului funcției:
Disponibile pe: https://mecc.gov.md/ro/content/invatamintul-profesional-tehnic
